Într-o piață în care contabilitatea era privită mai degrabă ca o obligație birocratică, Blagotrans Vera a decis să rescrie regulile jocului. În aprilie 2022, la Bălți, compania a pornit cu un scop clar: să transforme cifrele dintr-un simplu raport într-un instrument strategic pentru creșterea afacerilor. În doar trei ani, a trecut de la o echipă mică de zece oameni la peste 24 de specialiști și un portofoliu de peste 100 de companii din domenii diverse. Aceasta este povestea unei ascensiuni rapide, bazată pe expertiză, inovație și relații umane autentice.
– Cum a luat naștere Blagotrans Vera și care este povestea din spatele companiei?
Blagotrans Vera s-a născut dintr-o ambiție simplă, dar puternică: contabilitatea nu trebuie să fie o corvoadă birocratică, ci o armă strategică pentru creșterea afacerilor. Am pornit de la constatarea că piața avea goluri majore. Firmele de transport internațional nu găseau contabili care să stăpânească legislația TVA, diurnele și taxele externe. Antreprenorii își doreau un partener care să acopere tot – de la consultanță fiscală și salarizare, până la reprezentare în fața autorităților.
Am observat și nevoia acută de educație financiară practică. Mulți tineri și angajați din IMM-uri nu aveau unde să învețe contabilitatea aplicată sau să lucreze cu programe precum 1C. De aceea, încă de la început, am decis ca Blagotrans Vera să fie mai mult decât o firmă de evidență contabilă: un ecosistem de soluții construit pe expertiză și pe o relație umană cu fiecare client.
– Cum ați evoluat de la o echipă mică la peste 24 de specialiști în doar trei ani?
Am început cu 10 oameni și câțiva clienți fideli. Astăzi, echipa numără peste 24 de specialiști – contabili, experți HR, instructori, personal administrativ – și peste 100 de companii în portofoliu, din domenii variate: transport, IT, construcții, HoReCa, ONG-uri și servicii creative.
Extinderea nu s-a făcut la întâmplare. Am crescut odată cu clienții, adăugând servicii noi pe măsură ce acestea erau solicitate. Am intrat în parteneriate cu instituții solide precum MAIB și Helvetas și ne-am extins prezența regională. Provocarea cea mai mare a fost să păstrăm standardul ridicat, indiferent de diversitatea și complexitatea fiecărui domeniu.
– În ce domenii excelează Blagotrans Vera și ce vă diferențiază în piață?
Experiența noastră se concentrează acolo unde miza este mare și detaliile contează. Gestionăm cu precizie TVA-ul, inclusiv procedurile de restituire și reprezentarea în fața organelor fiscale, oferind sprijin fermelor de transport internațional. În zona de salarizare și resurse umane, nu ne limităm la calcule – întocmim dosare și contracte, redactăm fișe de post, asigurăm securitatea și sănătatea în muncă și ne asigurăm că toate obligațiile legale sunt respectate. Pentru cei care vor să-și consolideze cunoștințele, organizăm cursuri de formare practică în contabilitate, inclusiv instruire pe programul 1C, astfel încât antreprenorii și echipele lor să lucreze cu mai multă claritate și siguranță.
– Cum se traduce în practică motto-ul „Serviciile noastre de contabilitate – succesul vostru”?
Pentru noi, nu este doar un slogan de marketing. Înseamnă implicare directă în deciziile clienților, personalizare completă și acțiune proactivă. Dacă un client are o problemă fiscală, devine problema noastră. Dacă vrea să își reducă costurile, căutăm împreună soluții.
Nu așteptăm să apară urgențele – venim din timp cu idei și măsuri. Și, foarte important, adaptăm fiecare raport la realitatea și obiectivele clientului, fie că vorbim despre un salon de frumusețe sau o companie cu flote de camioane.
– Ce vă diferențiază pe o piață atât de aglomerată?
Expertiza în domenii cu fiscalitate complexă, în special în transporturile internaționale. Puțini cunosc legislația în detaliu, iar noi o combinăm cu o abordare umană. Ne construim relațiile pe încredere, înțelegem în profunzime activitatea clientului și adaptăm soluțiile la nevoile acestuia. Nu lucrăm cu dosare, ci cu oameni.

– De ce 2025 a fost un an de referință?
Pentru noi, 2025 a fost anul consolidării. Am deschis o nouă locație, ne-am diversificat portofoliul și am lansat proiecte cu impact comunitar. „Ziua Ușilor Deschise” pentru copii, dedicată educației financiare, și evenimentul de networking în stil Great Gatsby, cu peste 150 de participanți și parteneri, au fost două momente-cheie.
Ne-am transformat dintr-un jucător emergent într-o companie matură, cu prezență regională și implicare activă în comunitate.
– Cum reușiți să mențineți calitatea în contextul unui volum atât de mare?
Avem o echipă structurată pe domenii: contabili specializați în transport, construcții, domeniul medical sau turism, experți SSM și HR, specialiști IT pentru digitalizare și logisticieni dedicați transporturilor.
Fiecare raport trece prin control intern, echipa este instruită permanent, iar procesele automatizate au redus timpul de lucru cu peste 40%. Acest lucru ne permite să lucrăm rapid, precis și să păstrăm comunicarea fluentă cu fiecare client.
– Cum integrați tehnologia în activitatea voastră?
La Blagotrans Vera, credem că viitorul serviciilor contabile se scrie în limbajul digitalizării, al automatizării și al comunicării în timp real. Nu urmărim doar să ținem pasul cu piața, ci să fim mereu cu un pas înainte, oferind clienților noștri o experiență modernă, eficientă și transparentă.
Un exemplu concret este integrarea platformei Bitrix24 în activitatea zilnică. Cu ajutorul ei răspundem rapid și clar solicitărilor clienților, avem toate termenele, rapoartele și comunicările într-un singur loc, oferim transparență totală și feedback instant. Folosim și softuri specializate pentru contabilitate, semnătură electronică, arhivare digitală și transmiterea automată a rapoartelor. Pentru noi, viitorul înseamnă mai puțină hârtie, mai multă viteză și procese mai sigure. Și, cel mai important, înseamnă clienți care simt că totul este la un click distanță.
– Cum convingeți antreprenorii să vadă contabilitatea ca pe un instrument strategic?
O contabilitate bine făcută nu este doar o obligație legală, ci un partener de încredere pentru creșterea afacerii. O evidență financiară clară și actualizată arată starea reală a firmei și stă la baza deciziilor strategice. Din cifre se pot identifica soluții pentru reducerea costurilor, optimizarea fiscală și creșterea profitabilității. O gestiune solidă inspiră încredere, facilitează accesul la finanțări și protejează împotriva problemelor legale. Atunci când antreprenorul lucrează îndeaproape cu contabilul său, cifrele se transformă în strategii pentru stabilitate și dezvoltare pe termen lung.
– Care a fost cea mai îndrăzneață decizie luată?
Recent, am recomandat unui client o restructurare completă a proceselor financiare – o schimbare majoră, cu riscuri inițiale, dar absolut necesară. Curajul înseamnă să mergi înainte chiar și atunci când drumul nu este clar. În contabilitate, la fel ca în artă, deciziile îndrăznețe pot da naștere unor rezultate spectaculoase. Rezultatul reorganizării nu este încă vizibil, fiind o decizie luată acum doar două zile, însă am convingerea că, dacă va fi urmată, va aduce un beneficiu real clientului.
Aș adăuga aici și momentul în care am fondat ONG-ul „Centru pentru Schimbare Socială”, prin care sprijinim femeile din mediul rural să își dezvolte propriile afaceri sau să transforme un hobby într-o sursă de venit.
– Cum vedeți Blagotrans Vera peste cinci ani?
În cinci ani, ne dorim ca Blagotrans Vera să fie un lider regional în servicii contabile integrate, rapide și adaptate fiecăruia dintre clienții noștri. Vrem să fim partenerul strategic care sprijină antreprenorii să își dezvolte afacerile, să promovăm digitalizarea și transparența și să investim în educația financiară, în special pentru femeile antreprenoare și tineri. Cu o echipă puternică și inovatoare, vrem să rămânem un etalon de calitate și încredere pe piață.



