Skip to main content

Be yourself

Nu am avut niciodată idoli. Am avut oameni pe care i-am admirat, profesioniști desăvârșiți în domeniile lor. Detest ideea idolatrizării, pentru că pornește dintr-un refuz de căutare și definire a propriei identități. Nu poți lucra, trăi, iubi și prospera ca altcineva. Trebuie să fii tu însuți cineva, pentru a le descoperi, în formula TA, pe toate”.

Să fii tu însuți e un statut pentru care merită să-ți pui pe altar anii și energia.

To Be Yourself este un proces continuu, în care trebuie să dai dovadă de verticalitate. Din păcate, puțini și-o pot permite.

Obișnuiesc să fiu cel mai dur critic pentru mine însămi, în toate.

Fără repausuri, fără excepții sau compromisuri. Sunt încrezătoare că nu va mai exista Olga Bahneanu, dacă va tăcea vocea perfecționismului obiectiv din mine.

Frica de a nu face rău, este aliatul meu

Prefer să tac în timpul lucrului. Curajul și încrederea de neclintit sunt instrumentele impostorilor. Cât pentru mine, fiecare procedură este “ca prima dată”, deși am făcut-o de sute de ori, pentru oameni diferiți. Subliniez DIFERIȚI. Secretul este că nu toți medicii se pot lăuda cu “sensitive hands” (trad. eng. “mâini senzitive”). Asta înseamnă că în timpul procedurii, în timp real, înțelegi în ce straturi “ai ajuns” cu acul sau canula, cum s-a poziționat preparatul. Nu orice om poate fi politician, diplomat, pictor sau speaker motivațional. Nu toți medicii pot fi cosmetologi până la măduva oaselor.

Cosmetologia este medicină, mai presus de toate determinativele.

După care, matematică, artă, filosofie. Iată de ce sunt medicul care poate să refuze. Buzele și vestitele “unghiuri Jolie” pentru mandibulă nu sunt potrivite pentru toți. Bărbia ascuțită nu poate fi o soluție pentru orice față. Buzele de mărimi exagerate nu sunt definiția universală a frumuseții. Spun “NU” atunci când pacientele au greșita impresie că se află la un atelier de artă.

Apropo, despre filosofie

Nu încalc dramatic intenția naturii.

Ce vă bucură și ce vă întristează în tabloul serviciilor cosmetologice?

Mă bucur că profesia se dezvoltă, apar tot mai multe oportunități de îmbunătățire a aspectului fizic, prin colaborarea cu medici hepatologi, ginecologi, urologi, andrologi. Cosmetologul este, în acest context, un terapeut, care, asemenea unui “detectiv”, pe urmele manifestărilor cutanate, direcționează spre soluționarea problemei de la origine. Analizele de laborator, de rând cu asistența specialiștilor din diferite domenii, la braț cu eforturile medicului cosmetolog, aduc rezultatele scontate.

Cu bucurie atest indentificarea soluțiilor inovatoare pentru problemele tuturor tipurilor de față, pentru orice categorie de vârstă și pentru bărbați. Activând în domenii ce presupun o prezență publică și interacțiunea cu oamenii, tot mai mulți reprezentanți ai sexului puternic se îngrijesc de aspectul tenului lor.

Pe de altă parte, mă indispune și revoltă ignoranța oamenilor care nu pot discerne “grâul de neghină” și tupeul pseudo-specialiștilor. Ambele categorii sunt complici la o crimă împotriva sănătății. Trebuie să ceri și să te asiguri că specialistul căruia îi încredințezi aspectul și sănătatea ta dispune de toate actele, acreditările, certificatele necesare pentru a practica proceduri injectabile și cosmetologice. La rândul lor, specialiștii care doresc să presteze servicii de instruire în fillerologie, trebuie să aibă statutul de trainer acreditat.

Categoric! Medicul și spațiul de lucru trebuie să fie “în conformitate cu standardele”.

În calitate de pacient, trebuie să te asiguri că medicul cosmetolog poartă mască, are părul strâns, unghiile scurte și îngrijite, onorează dress code-ul medical. După procedură trebuie să ieși “cu actele în regulă”: să ai la tine un carnet personal cu stick-erele preparatelor, înregistrările și precizările scrise de către medicul care a executat procedura și… bonul de plată. Cum și fără el? Onestitatea este un principiu foarte elocvent în practica cosmetologică, la care merită să fim deosebit de atenți. Dacă ești onest parțial, nu mai meriți în general determinativul.

În materie de preparate, “ieftin” este echivalent cu “prost”

Preparatele cu formule pure, produse de concerne cu renume, nu pot costa 30 de euro. În practica mea medicală, optez pentru branduri elvețiene, austriece, germane, spaniole, italiene, franceze, testate în timp. Companiile mai noi, care produc fillere cu “formule patentate”, secretizate, merită cel puțin trecute cu vederea. Riscurile asociate cu consecințele de scurtă și de lungă durată sunt neexplorate și nu vor fi, cel mai probabil, niciodată aflate.

Emoții, emoții…

Oamenii nu vin doar pentru procedură, pentru mine este important ca aceștia să părăsească clinica cu bună dispoziție și, cel mai important, cu toate răspunsurile la întrebări. Obișnuiesc să stau de vorbă îndelung cu pacienții mei – discuții în care sunt francă și uneori, cer multe: responsabilitatea, respectul, încrederea.

Emoțiile și satisfacția mea sunt un rezultat firesc al verticalității de care dau dovadă, la fiecare etapă a interacțiunii cu pacienții mei.