„Am înțeles că psihologia nu înseamnă doar teorie, ci întâlnirea vie cu omul și povestea lui, pe când aveam vreo 17 ani și activam în calitate de voluntar la un Centru de Sănătate Prietenos Tinerilor. După absolvirea licenței, am activat ca psiholog într-o organizație care oferea servicii de asistență psihosocială, iar contactul direct cu oamenii aflați în situații dificile m-a convins să continui cu un masterat în psihologie clinică și consiliere psihologică. A fost o alegere firească. Bineînțeles, în tot parcursul meu au existat și momente de îndoială, însă am simțit mereu că psihologia este locul în care pot fi utilă cu adevărat. „
Natalia Musienco, doctor în psihologie, psiholog clinician
Înainte de orice tehnică sau metodă, spațiul terapeutic se construiește prin autenticitatea psihologului
Oamenii vin la oameni, iar dincolo de cunoștințe și instrumente profesionale, contează foarte mult prezența reală a specialistului. Obișnuiesc să fiu prezentă „aici și acum”, să ascult cu adevărat, fără judecată, și să primesc lumea interioară a celuilalt așa cum este ea. Pentru mine, siguranța se naște din acceptare, din respect pentru ritmul fiecărei persoane și dintr-o relație bazată pe încredere. Atunci când omul simte că este văzut, înțeles și nu evaluat, începe să își permită să fie autentic. Iar de aici poate începe schimbarea reală. De fapt, nu încerc să creez încrederea „rapid”. Ofer fiecărui client spațiul și timpul de care are nevoie pentru a decide dacă se simte în siguranță alături de mine.
Pentru mine, emoțiile sunt reperele cele mai autentice ale vieții noastre interioare.
Emoția exprimă adesea nevoia reală care ne ghidează în acel moment. Se spune uneori că emoțiile pot minți. Eu cred că ele nu mint, ci doar pot fi, uneori, necongruente cu situația prezentă, pentru că poartă în ele urmele experiențelor noastre trecute. Ele ne arată unde suntem cu adevărat, unde ne simțim vii, dar și unde „ne doare” și avem nevoie de schimbare. Emoțiile ne influențează inevitabil deciziile, pentru că reflectă modul în care am învățat să trăim lumea. Atâta timp cât nu descoperim alte moduri de a răspunde la viață, ele ne vor ghida – nu întotdeauna în direcția dorită, dar mereu în direcția cunoscută. De aceea, în terapie nu încercăm să reducem emoțiile la tăcere, ci să le înțelegem, să le ascultăm și să învățăm să alegem conștient dincolo de ele. Să nu vă temeți de propriile emoții. Ele nu sunt dușmani, ci mesageri care ne arată de ce avem nevoie cu adevărat. Echilibrul nu înseamnă să nu simțim, ci să învățăm să trăim cu tot ceea ce suntem – cu bucuriile, fricile, vulnerabilitățile și puterile noastre.
Cred în puterea curativă a prezenței
Uneori, simpla prezență a unei persoane alături de care putem fi autentici, fără teama de a fi criticați sau judecați, este deja începutul schimbării. Pentru mine, a fi prezentă înseamnă a asculta cu adevărat, a simți ritmul celuilalt și a crea un spațiu în care omul se poate întâlni cu sine. Înainte de orice metodă sau tehnică, vindecarea începe din această întâlnire umană reală.
În psihologie profesionalismul se exprimă…
tocmai prin căldură, acceptare și respect pentru om. Rigoarea științifică îmi oferă reperele și structura procesului terapeutic, iar empatia îmi permite să rămân conectată la nevoile reale ale clientului. Încerc să mențin un echilibru între cunoștințele și metodele validate și ritmul interior al persoanei din fața mea. Sunt situații în care problema este evidentă, dar omul nu este încă pregătit să o abordeze direct. În astfel de momente aleg să merg alături de el, nu înaintea lui, până când găsește curajul de a se întâlni cu sine. Pentru mine, profesionalismul înseamnă și conștientizarea propriilor limite – atât profesionale, cât și personale – și respectarea lor în beneficiul clientului.
Există un moment profesional care v-a schimbat perspectiva asupra oamenilor sau a vieții?
Ziua în care am început să lucrez efectiv cu clienții în cabinet. Atunci am realizat că nu există tehnici sau instrumente universale, potrivite pentru toată lumea. Munca psihologului presupune flexibilitate și capacitatea de a te adapta nu doar fiecărui client, ci uneori chiar și fiecărei ședințe în parte. Pentru un specialist aflat la început de drum, această realitate poate fi copleșitoare. Pe mine m-au ajutat enorm supervizarea și formarea continuă, care m-au învățat să privesc procesul terapeutic cu mai multă încredere și deschidere.
Cum identificați blocajele emoționale care nu sunt evidente la prima vedere și cum ajutați la depășirea lor?
Blocajele nu se dezvăluie întotdeauna direct. De cele mai multe ori ele se conturează treptat, pe măsură ce îl cunosc pe client și îi ascult povestea. Dacă apar anumite ipoteze, prefer să le explorez prin întrebări delicate, uneori indirecte, pentru a nu crea presiune. Un prim pas este ca persoana să accepte că emoția există și că este firesc să o trăiască. Doar din acest punct putem începe lucrul real cu ea. Deseori, primele experiențe autentice de a simți o emoție – fie ea pozitivă sau dificilă – au loc chiar în cabinet, într-un cadru sigur. Depășirea blocajelor nu o văd ca pe o intervenție izolată, ci ca parte a întregului proces terapeutic. Încerc mereu să privesc omul în ansamblu, nu doar problema punctuală, pentru că schimbarea apare atunci când tabloul interior începe să capete sens.
Care este cea mai memorabilă transformare pe care ați observat-o la un client și ce v-a învățat pe dvs. ca psiholog?
Îmi amintesc de unul dintre primii mei clienți, care a venit la terapie cu multă neîncredere și cu îndoieli puternice legate de o decizie importantă din viața lui. Emoțiile îi spuneau un lucru, dar filtrele cognitive și presiunile sociale îl făceau să se simtă confuz și nesigur. Rolul meu a fost să fiu alături, să îl susțin și să îl ajut să privească situația din mai multe unghiuri, fără a-i impune un răspuns. La finalul procesului, a plecat împăcat cu sine și sigur pe alegerea făcută. Această experiență m-a învățat cât de important este să fii prezent și obiectiv, dar în același timp uman și autentic în relația cu clientul.
Ce legătură există între autocunoaștere, conștientizare și sănătatea mintală?
Autocunoașterea deschide drumul spre conștientizare, iar împreună ele influențează direct sănătatea mintală. Atunci când ne cunoaștem dorințele, nevoile și ne acceptăm emoțiile, devenim capabili să observăm tiparele după care funcționăm și dificultățile pe care le întâmpinăm. Prin conștientizare învățăm ce ne ajută și ce ne blochează, cum să ne gestionăm stările și relațiile, iar acest lucru ne permite să menținem un echilibru interior. Fiecare emoție și fiecare experiență – conștientă sau inconștientă – lasă o amprentă asupra noastră. Cred însă că este important să păstrăm un echilibru între procesul de autocunoaștere și viața trăită efectiv, fără a ne învinovăți atunci când nu reușim să gestionăm totul perfect.
Cum transformați teoria psihologică complexă în instrumente simple și eficiente pentru clienții dvs.?
Un rol esențial îl are formarea psihoterapeutică. Învățarea unui model terapeutic oferă puntea dintre teorie și practică și transformă conceptele abstracte în instrumente vii, aplicabile în cabinet. În prezent mă formez în terapia catatim-imaginativă (simboldramă), o metodă care integrează în mod delicat aspectele conștiente cu cele inconștiente prin lucrul cu imagini și simboluri. Această abordare îmi permite să traduc procese psihologice complexe într-un limbaj accesibil clientului și în experiențe concrete, ușor de înțeles și de trăit. Pentru mine, teoria capătă sens doar atunci când devine utilă omului din fața mea – când îl ajută să își clarifice trăirile, să își descopere resursele și să facă pași reali spre schimbare.
Care sunt principalele provocări emoționale cu care vin oamenii în cabinet și cum le transformați în oportunități de creștere?
Una dintre cele mai frecvente dificultăți este chiar necunoașterea propriilor emoții. Nu putem vorbi despre acceptare sau depășire atâta timp cât nu știm ce simțim cu adevărat – precum agresivitatea, vina sau rușinea – deși tocmai acestea îi împiedică să se asculte, să își stabilească limite sănătoase și să fie autentici în relații. La acestea se adaugă schimbările rapide din plan social, economic și politic, precum și presiunile legate de performanță, care aduc anxietate, tensiune constantă și sentimentul dureros că „nu sunt suficient de bun”.
Ce ați învățat despre natura umană din cei ani de practică clinică, care v-a surprins cel mai mult?
Suntem extrem de diferiți și, în același timp, uimitor de asemănători. Trăim adesea experiențe apropiate, dar diferă intensitatea lor, efectele pe care le lasă și strategiile prin care le depășim. Una dintre marile provocări ale formării în psihologie a fost să înțeleg și să accept că, deși putem simți aceleași emoții, fiecare le trăiește într-un mod profund individual. Situații asemănătoare pot produce reacții complet diferite, iar experiențe foarte diferite pot duce, uneori, la rezultate similare. M-a surprins enorm capacitatea omului de a se adapta pentru a supraviețui, dar și potențialul lui de creștere atunci când se simte în siguranță și pregătit. Natura umană este, în același timp, vulnerabilă și incredibil de puternică.
Cum vedeți rolul psihologului în societatea actuală?
Psihologul este astăzi mai important ca oricând. Ritmul accelerat al vieții, avalanșa de informații și schimbările continue pun o presiune enormă asupra oamenilor. Nu toți dispun de resursele sau instrumentele necesare pentru a face față acestor provocări, iar aici intervine sprijinul psihologic. Psihologul poate ajuta la prevenirea agravării dificultăților, oferind un spațiu de înțelegere, clarificare și dezvoltare a unor modalități sănătoase de adaptare.
Care este diferența dintre un psiholog bun și unul excepțional?
Mai degrabă în există profesioniști și neprofesioniști. Pentru mine, primul este cel care vrea și poate să lucreze cu oamenii, învață continuu, acceptă diversitatea experienței umane și rămâne deschis la noi provocări. Este specialistul care își cunoaște și își respectă limitele – atât profesionale, cât și personale – și pune întotdeauna binele clientului pe primul loc. În cealaltă extremă se află cei care nu investesc în formare, cred că nu mai au nevoie de cunoștințe noi sau folosesc vulnerabilitatea oamenilor pentru propria afirmare. Aici nu mai vorbim despre psihologie, ci despre lipsă de etică. Totuși, orice clasificare rămâne subiectivă. Fiecare psiholog își are clienții lui, iar pentru fiecare client contează potrivirea, relația și sentimentul că este înțeles și respectat.
Cum descrieți momentul în care un client realizează singur ce-l ținea blocat?
Printr-un singur cuvânt: împlinire. Este unul dintre cele mai frumoase momente din practica terapeutică. De fapt, acesta este și scopul profund al procesului – ca omul să ajungă singur la înțelegere, nu să primească răspunsuri gata făcute.
Cartea care v-a schimbat percepția asupra profesiei?
E una citită recent, deși nu face parte din lista lecturilor „obligatorii” pentru psihologi. Este vorba despre romanul „O viață măruntă” de Hanya Yanagihara. Cartea descrie cu o forță impresionantă trăirile unui adult marcat de abuzurile din copilărie. Modul în care autoarea a redat lumea interioară a personajului mi-a oferit o înțelegere mult mai vie a dificultăților prin care trec aceste persoane. Este o lectură grea, uneori dureroasă, dar nu regret deloc întâlnirea cu ea.
Cum descrieți impactul muncii dvs. asupra oamenilor care vin la cabinet pentru prima dată?
Îi observ cum învață să se simtă pe ei înșiși, să se asculte și să aibă mai multă încredere în lumea lor interioară. Aceste mici transformări îmi dau sentimentul că vor reuși să își construiască propriul drum.
Care este cea mai puternică lecție pe care clienții v-au oferit-o despre viață și emoții?
N-au învățat că oamenii sunt mult mai puternici decât cred ei înșiși.
Dacă ați rezuma toată experiența dvs. profesională și abordarea personală într-un mesaj pentru cititori, care ar fi acesta?
Aș spune că schimbarea este posibilă atunci când ne permitem să fim autentici. Nu avem nevoie să fim perfecți. Cred profund în capacitatea omului de a crește și de a se adapta, iar rolul meu ca psiholog este să fiu alături în acest drum – cu respect, prezență și profesionalism.
