Cifrele pot părea reci, dar pentru Natalia Gîscă ele spun povești. Dincolo de bilanțuri și rapoarte, ea vede destine, emoții și fragmente de viață. Contabilitatea, pentru ea, nu înseamnă doar corectitudine și ordine, ci un exercițiu de înțelegere a lumii prin rigoare. Iar atunci când lasă cifrele în urmă, se deschide o altă dimensiune: poezia. Versurile devin spațiul unde emoțiile nerostite prind formă, unde întrebările și trăirile își găsesc glas. Rezultatul? O viață trăită în dublă cheie – ziua cu precizie, noaptea cu sensibilitate, două lumi care nu se exclud, ci se completează. Fondatoare de companie și autoare, Natalia Gîscă demonstrează că ordinea și emoția pot locui în aceeași inimă. Versurile ei sunt mărturisiri tăcute, gânduri care nu pot fi ținute în sertarul minții. Să pășim pe urmele lor…
– Ce se petrece în interiorul dumneavoastră cu o stare înainte ca aceasta să devină vers?
Niciun vers nu vine întâmplător. Cei care scriu mă vor înțelege perfect. Și nu mă refer doar la versuri. Fiecare cuvânt așternut pe hârtie este o mărturisire, o trăire care nu mai încape înăuntru. Niciodată nu am scris fără emoție. De cele mai multe ori, poezia se naște din durere. Textul curge ca un răspuns ivit în tăcere.
– Scrieți ca să vindecați, să amintiți sau să înțelegeți?
Sunt o fire extrovertă, un ghem de gânduri și o apă plină de întrebări. Mă prind în atâtea activități, încât nu găsesc mereu urechi dispuse să asculte. Nici nu le caut, pentru că știu că tot ce se adună în lăuntricul meu, în forma lui brută, nu ar ajunge întotdeauna la inimile oamenilor. Și atunci aleg să scriu. Îmbrac gândurile în metafore, le așez uneori în vers, alteori în confesiune, și le dau astfel o formă prin care pot fi primite, înțelese și trăite de alții.
– Care este primul impuls care vă face să deschideți o pagină albă – o emoție, o imagine sau o întrebare nespusă?
De cele mai multe ori, este întâmplarea. Dacă în timpul zilei am parte de o interacțiune cu oameni care mă inspiră, atunci, aproape inevitabil, apare cuvântul care dă viață și ritm acelui moment. Dacă m-a durut – scriu. Dacă m-a făcut fericită – scriu. Iar atunci când nu simt nicio tresărire, scriu totuși, întrebându-mă: de ce oare această întâmplare nu a trezit în mine nicio emoție?
– Ați avut vreodată senzația că nu sunteți autorul direct al cuvintelor, ci doar un canal prin care ele se revarsă?
Da. Uneori cuvintele vin ca un val. Nu știu de unde vin și nici cum se nasc în mintea mea. Nu am aspirații de scriitor, ba mai mult, o să fiu sinceră: nu mă consider nici talentată. Cred că sunt o persoană care găsește modalitatea de a aranja cuvintele într-o ordine frumoasă, astfel încât să fie pe înțelesul oamenilor. Totuși, ceva superior sufletului uman, probabil, își pune mâna la înfăptuirea acestei ordini.
– Dacă nu ați fi început să scrieți, ce parte din dumneavoastră ar fi rămas ascunsă?
Sunt o fire foarte sociabilă, iubesc oamenii. Dacă nu aș fi scris, probabil că lumea ar fi cunoscut doar o Natalie la fel ca multe altele. Scrisul mă deschide și scoate la lumină latura mea sensibilă, pe care, în agitația vieții de zi cu zi, nu am voie să o expun. Prin scris, însă, identitatea mea se dezvăluie integral, asemenea unui model 3D care își arată toate fețele și detaliile ascunse.
Ordine din haos, haos din ordine. Contabilul din umbra versurilor.
În spatele metaforei se află rigoarea.
În spatele rigorii, o femeie care înțelege viața în cifre și emoții.
– Ce trăiește un om de artă care își încheie ziua printre balanțe, bilanțuri și verificări, iar nopțile le dedică scrisului?
Întotdeauna mi-a plăcut această întrebare. Se poate întâmpla ca, pe parcursul zilei, atunci când sunt sută la sută conectată la formule contabile, probleme de administrare și alte elemente de rutină, să se strecoare, parcă de nicăieri, un gând care se cere chiar acum scos la lumină. Și atunci, închid balanța de verificare, pot lăsa un e-mail sau un telefon în așteptare și mă las cuprinsă de cuvânt. Pe prima foaie care îmi stă în față înșirui gândul, îl scot la lumină, pentru că, dacă el a bătut la ușa sufletului meu, înseamnă că e gata, e matur și trebuie neapărat așezat la locul lui. Mai târziu, seara, îl îngrijesc, îl șlefuiesc și îl așez acolo unde simt că îi este locul.
– În ce măsură contabilitatea este și ea o formă de poezie – una exactă, dar încărcată de sens?
Contabilitatea este, fără îndoială, o formă de poezie. Da, poezie. Instrumentul ei este cifra, iar conținutul se clădește din logică și rigoare. Mulți spun că e ciudat să scrii poezii și, în același timp, să faci contabilitate și să administrezi o afacere. Eu cred că nu. Contabilitatea trebuie simțită și respectată, la fel ca un text bine așezat. Diferența dintre ele este doar una – dar esențială: contabilitatea se învață toată viața, scrisul nu se învață; el fie există, fie nu. În rest, ambele îmi aparțin. Una este dragostea mea de zi, cealaltă – dragostea mea de noapte.
– A fost vreodată o zi în care ați trecut de la un control fiscal direct într-un poem despre iubire? Cum ați trăit acest moment?
Controlul fiscal este făcut, până la urmă, tot de oameni – iar aici comunicarea este esențială. Un control fiscal, prin natura lui, nu poate fi poezie. Dar, uneori, indirect, el poate influența scrisul. O întâlnire, un gest, o privire sau chiar tensiunea unui astfel de moment pot aprinde în mine o emoție care, mai târziu, se transformă în vers.
– Când ați înțeles pentru prima dată că în dumneavoastră coabitează două lumi aparent opuse?
Am scris dintotdeauna. Contabilitatea a venit mai târziu. Am îmblânzit-o, pentru că îmi era străină. Ulterior am îndrăgit-o din toată inima. Contabilitatea și scrisul trăiesc în mine într-o simbioză armonioasă, fiecare așteptându-și ceasul. Fiecare primește afecțiunea și iubirea mea. Așa trăim – Codul fiscal, poezia și eu.
– Cum se împacă vocea interioară a creatorului cu disciplina profesională a unui contabil-șef?
Nu sunt doar contabil-șef. Sunt fondatoarea și administratoarea companiei Agrocont Service. Prestăm servicii de contabilitate și consultanță fiscală pentru 55 de companii. „Vocea interioară a creatorului” mă ajută foarte mult în administrare, pentru că întotdeauna găsesc cuvinte și argumente datorită ei. Clienții mei apreciază felul meu de a fi, pentru că serviciile mele presupun nu doar asistență legată de exactitatea cifrelor, ci și sprijin psihologic, susținere morală, compătimire. Într-un fel, poezia se transformă în dialog și în puterea de a înțelege oamenii dincolo de tabele și bilanțuri.
– Câtă muncă invizibilă se ascunde în spatele unei funcții ca a dumneavoastră – și cum se resimte această povară în scris?
Activitatea mea este foarte complexă. Sunt zile în care poezia trebuie, pur și simplu, deconectată. Nu o abandonez, ci doar o las deoparte. Iar seara mă întorc la ea și o îmbrățișez cu aceeași grijă cu care îmi strâng copiii la piept. Uneori simt că am trădat-o, dar știu că acest sacrificiu este necesar. Doar așa pot lua decizii la rece și pot rămâne la înălțime în activitatea mea de bază.
Femeie dintre două lumi diametral opuse.
Contabilitatea și poezia. Precizia și emoția. Natalia le poartă pe ambele în ființă – cu sens și cu grație.
– Ce vă învață cifrele despre viață? Dar versurile?
Cifrele mă responsabilizează. Cuvântul mă relaxează.
– Ați simțit vreodată că una dintre cele două „lumi” vă salvează de cealaltă?
Da. Atunci când cifrele mă apasă cu povara lor și îmi cer precizie absolută, cuvântul mă salvează. Cifrele pot fi nemiloase – o singură greșeală poate distruge totul. Cuvântul, dimpotrivă, este milostiv, empatic și îmi oferă libertatea de a greși, de a reface, de a vindeca.
– În ce fel vă echilibrează contabilitatea scrisul – și invers?
Sunt diametral opuse, iar tocmai asta creează echilibrul. Sunt ca bărbatul și femeia, ca Marte și Venus. Două energii contrare, dar complementare, care se atrag și se completează reciproc.
– Este poezia pentru dumneavoastră un refugiu sau o sursă de combustibil în activitatea profesională?
Este un refugiu. Combustibilul este familia mea.
– Când lumea devine prea rigidă, unde fugiți: într-un vers sau într-un raport exact?
Când nu mai pot, când obosesc până la epuizare, doar scrisul mă scoate din întuneric. Rapoartele se retrag, iar eu rămân în lumea mea, cu cuvintele împrăștiate pe foi.
– Vă regăsiți vreodată în situația de a vedea oamenii în cifre… și apoi în stări?
Nu. Cifrele nu definesc oamenii în viziunea mea. Eu îi văd în stări, adesea în metafore.
Zodia Gemeni: două suflete, o singură semnătură
Contradictorie, completă, curioasă, profundă – așa este zodia Gemeni.
Iar ea, născută sub acest semn, scrie și calculează cu aceeași intensitate.
– Cât din cine sunteți se datorează acestui „blestem frumos” numit Gemeni?
Sunt Gemeni până în măduva oaselor. Și calculez tot ca un Geamăn – ușor, cu avânt, cu iubire de oameni!
– Simțiți că aveți două fețe sau două inimi?
Nu! Am o inimă și o singură față! Identități – da, am un milion! Dar toate se hrănesc dintr-o singură inimă și poartă un singur zâmbet, cel pe care îl vedeți pe chipul meu.
– În ce momente vă surprindeți cu gândul: „Asta nu sunt eu – dar și asta sunt”?
Atunci când, în același timp, îmi doresc să fac o tură cu ATV-ul prin cel mai mare glod și să gătesc plăcinte pentru copiii mei!
– Dacă ar fi să desenați sufletul dumneavoastră, ar arăta mai mult ca un grafic sau ca un vers fluid?
Doar vers. Graficul îi aparține soțului meu.
– Ce parte a Gemenilor vă definește mai puternic: comunicarea sau introspecția?
Dacă vreți să mă distrugeți, lipsiți-mă de comunicare. Atât de simplu.
– Dacă una dintre jumătăți ar tăcea, ce s-ar pierde definitiv din Natalia?
Tot. Toate identitățile mele sunt prietene între ele. Niciuna nu poate tăcea, pentru că, imediat ce una încearcă să se retragă, cealaltă o trezește și o readuce la viață.
Planuri cu dublu sens
Fiecare drum se bifurcă, iar Natalia pare să le urmeze pe amândouă, fără să fie nevoită să aleagă.
– Ce vise aveți pentru următoarea carte? Poate o colecție tematică, poate un jurnal poetic?
Urmează încă un volum de poezie și texte confesive. Dar, înainte de toate, va fi romanul. Este povestea unei femei care a iubit până la epuizare. Care a dus pe umerii ei toate războaiele interioare. Despre o femeie care a plâns, care s-a zbătut, a coborât în infernul amintirilor și al durerii și apoi, în mod aproape miraculos, a renăscut. Nu pentru că a fost salvată, ci pentru că s-a recunoscut, a acceptat regulile impuse de viață și a avut curajul să le modeleze după propriul ei scenariu.
– Simțiți că scrisul se va transforma, la un moment dat, în misiunea principală?
Da, dar înăbuș acest sentiment. Banii nu se câștigă din scris, spre marele meu regret.
– Ce planuri profesionale vă mai inspiră în zona contabilității? Poate mentorat, poate formare?
Am deja experiență în formare și voi continua pe această cale. Îmi place să împărtășesc cunoștințele acumulate de-a lungul anilor cu specialiști dornici să crească profesional și să-și dezvolte abilitățile în acest domeniu. În același timp, urmează să măresc echipa și lucrez intens pentru asta. Cred că mentoratul și formarea nu sunt doar o responsabilitate, ci și o bucurie, o formă de comunicare autentică, iar comunicarea este unul dintre lucrurile pe care știu să le fac cel mai bine.
– Vedeți o punte reală între cele două direcții – o combinație care să ajungă la oameni într-un mod nou?
Nu. Poezia și scrisul nu au un loc direct în administrare sau în contabilitate. Ele, așa cum am spus mai sus, mă ajută să mă relaxez și să mă reechilibrez, dar nu pot deveni parte integrantă din procesele administrative, cu atât mai puțin din contabilitate. Cele două rămân paralele, fiecare cu rostul ei.
– Dacă ați renunța la una dintre cele două ocupații, care ar supraviețui în timp?
Astăzi nu pot renunța la niciuna. Am copii, trebuie să-i cresc și să-i sprijin, iar banul este instrumentul de bază în acest sens. Dar, peste ani, cine știe, poate scrisul va rămâne cu mine, iar contabilitatea va rămâne doar o prietenă de-o viață.
– Cum ar arăta o zi ideală pentru Natalia – împărțită între birou și poezie?
Ziua sunt director, noaptea autor. O formulă simplă, fără multă filosofie – dar exact echilibrul care mă definește.
– Ce hobby-uri aveți? Ce vă aduce fiecare dintre ele?
Am multe hobby-uri. Ador ATV-urile, cânt la tobe, iubesc înotul, merg la karaoke… și lista ar putea continua. Fiecare dintre aceste ocupații răspunde unei identități din mine și, astfel, fiecare identitate se simte împlinită.
– Care sunt autorii dumneavoastră preferați?
Îl ador pe Esenin, iar pe Vladimir Vîsoțki îl privesc aproape ca pe un idol. Am citit și citesc foarte mult, dar recunosc că nu iubesc literatura motivațională sau psihologică. Mi se pare o formă de mimare, uneori chiar o apropiere de o sectă.
– Ce epocă a literaturii vă inspiră? De ce?
Cred că fiecare epocă a literaturii are frumusețea ei. Fiecare autor aduce o perspectivă unică și o poveste proprie. Nu am o preferință strictă în acest sens. Citesc tot ce îmi stârnește interesul și mă las inspirată de fiecare voce în parte.
– Ce capodoperă v-a marcat și de ce?
Pe aripile vântului de Margaret Mitchell. Sunt ca ea – ca Scarlett.
– Dacă ați putea alege să trăiți viața unui personaj din vreo operă artistică, care ar fi și de ce?
Nu aș trăi viața nimănui, nici măcar a unui personaj care a trăit frumos. Am viața mea și ea este demnă de un roman. De fapt, asta și fac – îl scriu. Și sper ca cineva, cândva, să spună: „Mi-a plăcut acest roman” – pentru că sunt ca ea, ca Natalia.
