Psiholog clinician, lector universitar și specialist în psihologie perinatală, Silvia Strogotean este vocea calmă și fermă de care ai nevoie într-o lume grăbită. Născută în 1990, în orășelul Cantemir, Silvia și-a descoperit devreme vocația pentru înțelegerea profundă a sufletului uman. Licențiată în psihologie la ULIM și cu un master în psihologie clinică și consiliere psihologică, ea a continuat formările în psihologie psihosomatică și perinatală, urmând în prezent o specializare în psihoterapia cu tehnici de Imagerie Dirijată (Catatim Imaginativ).
Am stat de vorbă cu ea despre maternitate, studenți, presiuni sociale, etică și despre cum poți lăsa „ciocanul” jos pentru a vedea lumea altfel.
„Putem fi mai mult decât tiparele noastre”
„Pentru omul care are un ciocan în mână, tot ce întâlnește seamănă cu un cui.” Acest citat, care o inspiră profund pe Silvia, exprimă esența muncii sale: „Când ne obișnuim cu un ‘ciocan’, riscăm să reducem realitatea la o singură interpretare. Dar putem alege altceva: să lăsăm ‘ciocanul’ jos și să privim lumea cu mai multă deschidere, prezență și compasiune.”
Cum ai ajuns să te specializezi în acest domeniu?
Parcursul meu în psihologie a început să prindă contur încă din anul al doilea de facultate, când am lucrat ca asistent social într-un centru maternal pentru mame în dificultate. A fost prima mea întâlnire reală cu universul emoțional și social al maternității – și un șoc de sinceritate. Am descoperit cât de puțin se vorbește despre trăirile profunde ale unei mame și cât de mult contează un sprijin real, empatic.
Psihologia perinatală m-a atras prin profunzime și complexitate. Am înțeles că maternitatea nu e doar despre sarcină și naștere – începe cu planificarea copilului, decizia de a deveni mamă, pregătirea psihologică pentru acest rol și este influențată de contextul emoțional în care a crescut femeia.
Cu fiecare curs, training și poveste ascultată, dorința de a înțelege mai bine acest proces a crescut.
Totodată, am început să aprofundez tema infertilității – un subiect delicat, adesea învăluit în tăcere și stigmat. Astăzi, lucrez frecvent cu paciente care se confruntă cu dificultăți de concepție și simt că pot oferi sprijin profund și empatic.
Ce este psihologia perinatală?
Psihologia perinatală studiază tot ce ține de drumul femeii spre a deveni mamă: concepția, sarcina, nașterea și primii 2–3 ani din viața copilului. Este despre legătura mamă-copil și despre cum trecutul, traumele, starea de sănătate sau sprijinul primit influențează această perioadă.
În lumea de azi, multe femei trăiesc prea repede și se deconectează de propriul corp și nevoi. De aceea, psihologia perinatală devine tot mai importantă. Maternitatea nu e doar nașterea unui copil, ci o transformare profundă, cu multe emoții și întrebări.
Psihologia perinatală oferă sprijin, înțelegere și un spațiu sigur în care femeia – și partenerul ei – pot învăța să se conecteze cu ei înșiși, să gestioneze mai ușor această perioadă și să capete încredere în rolul de părinți.
Care sunt cele mai frecvente dificultăți?
Una dintre cele mai mari provocări e sentimentul de neînțelegere. În cultura noastră, există o presiune mare ca totul să pară perfect în sarcină și creșterea copilului. Aceasta creează așteptări nerealiste și presiune emoțională. În plus, în societatea moldovenească, granițele personale sunt adesea încălcate. Femeile primesc întrebări invazive despre când vor să conceapă, cum aleg să nască sau să-și crească copilul. Aceste intervenții aparent „nevinovate” pot provoca anxietate, nesiguranță și pot îngreuna adaptarea la rolul de mamă – mai ales într-o perioadă emoțională delicată.
Cum pot fi susținute aceste femei?
Maternitatea aduce schimbări naturale, dar poate scoate la iveală și răni vechi sau emoții nerezolvate. Primul pas este să-și acorde timp și grijă, să fie conectate cu sine, să-și observe emoțiile și să înțeleagă ce bagaj aduc în noul rol. Când provocările devin copleșitoare, recomand sprijin terapeutic.
Psihoterapia oferă un spațiu sigur pentru a evalua nevoia de ajutor punctual sau mai profund. Grupurile de sprijin au, de asemenea, un efect pozitiv – oferind sentimentul că nu ești singură. Relația cu partenerul este o resursă vitală. O legătură bazată pe încredere și susținere devine o ancoră emoțională valoroasă în această perioadă.
Partenerul – sprijin sau presiune?
Partenerul nu este doar un spectator, ci una dintre cele mai importante resurse pentru viitoarea sau proaspăta mamă. O relație armonioasă, bazată pe sprijin reciproc, face asumarea rolului de părinte mai ușoară și echilibrată – „unde unu nu-i putere, unde-s doi, puterea crește Studiile arată că implicarea activă a partenerului reduce riscul problemelor emoționale și întărește încrederea femeii în forțele proprii. Deși familia extinsă poate sprijini, partenerul rămâne figuracheie în această etapă sensibilă.
Cum ai îmbinat rolul de psiholog clinician cu cel de lector universitar?
Pe măsură ce am avansat în formările profesionale, am început să practic consilierea psihologică, iar apoi a venit firesc și rolul de lector universitar. Îmi plac ambele direcții, deoarece fiecare îmi oferă satisfacții și provocări diferite.
În relația cu pacienții, sunt prezentă și atentă, conectându-mă profund cu povestea fiecăruia, pentru a găsi împreună strategii adaptate. Este o muncă personală, profundă și plină de sens.
Ca lector, am o responsabilitate diferită: să transmit informații relevante și actuale, structurate astfel încât să formez viitori specialiști cu impact social real. Această activitate m-a ajutat să îmi organizez și să îmi consolidez mai bine cunoștințele, ceea ce influențează pozitiv și practica mea clinică.
Cele două roluri se completează reciproc: teoria îmi îmbogățește practica, iar experiența clinică îmi oferă exemple vii pe care, cu acordul pacienților, le integrez în procesul educațional. Astfel, sunt mereu într-un proces viu de învățare și transmitere.
Cum îmbini rolul de lector universitar cu cel de psiholog?
Pentru mine, a fi profesor universitar înseamnă mai mult decât a preda. E despre a crea un spațiu viu unde învățarea prinde sens și devine relevantă. Mă bucur când văd studenți curioși și implicați.
Încerc să explic psihologia simplu, clar, cu exemple din viața reală și practică. Le ofer contexte diverse de învățare – studii de caz, filme, discuții – și îi încurajez să participe activ.
Ce teme din psihologia perinatală crezi că ar trebui discutate mai des în mediul academic și public?
Consider că în societatea noastră este nevoie să vorbim mai mult despre asumarea conștientă a rolului de părinte, educația pentru o parentalitate responsabilă și respectul pentru intimitatea femeilor.
Deseori, deciziile legate de sarcină, naștere sau creșterea copilului sunt afectate de opinii și presiuni din exterior. În spațiul academic și public ar trebui să punem mai mult accent pe limitele personale, autonomia femeii, nevoia de susținere emoțională și importanța pregătirii psihologice pentru maternitate – nu doar ca experiență individuală, ci și ca responsabilitate a societății în susținerea sănătății mintale a mamei.
Care sunt valorile care te ghidează?
Pentru mine, prezența autentică în relația cu pacientul este esențială. Cred că un psiholog trebuie să fie sincer, empatic și conectat. Aceasta cere un proces continuu de lucru cu sine – prin terapie personală sau supervizare.
Autenticitatea înseamnă și să-ți cunoști limitele și să știi când să redirecționezi pacientul către un coleg mai potrivit.
Respectarea eticii profesionale este un pilon fundamental. Uneori, când acestea sunt încălcate, relația terapeutică și încrederea în profesie au de suferit. De aceea, asumarea responsabilității personale și profesionale este o valoare centrală pentru mine.
