Marco Ballerini,
CEO și Managing Partener al grupului de companii de arhitectură și design de interior AB+Parteners
TEMPLUL MEU
La 50 de ani fericirea are altă factură. Experiențele și întâmplările nu încetează să mă surprindă și-mi amintesc neîntrerupt despre magia spontaneității – autentica frumusețe a vieții.
Trebuie să recunosc: mi-ar fi plăcut să înțeleg mai devreme că timpul este aliatul meu și cel care cu adevărat mă îmbogățește cu darurile împlinirii. Ele eclipsează toate regretele și eșecurile. Pur și simplu, în- tr-o zi, trebuie să-ți începi a proiecta propriul TEMPLU, iar de atunci înainte să nu accepți decât absolutul.
Locul în care să fii tu însuți stăpânul suprem: arhitectul viselor și designerul realității.
Fundamentul templului este starea de bine, la rezistența cărei vei lucra neîntrerupt. Pe principiile bunăstării să-ți înalți și șlefuiești coloanele de neprețuit ale timpului. Gravează-ți victoriile pe frontonul templului și pe acroterele lui se va așeza triumfător fericirea.

Experiențele sculptează identități.
Ele gravează poetic pe fețile noastre stările care ne cuprind în drum spre împlinire. În cele de pe obraji citești generozitatea zâmbetelor dăruite, în liniile de pe frunte verticalitatea cu care ai făcut față raționalității. Trăirile ne modelează sublim, iar reflexia din oglindă anulează conceptul de vita brevis (trad. lat. “viața scurtă”).
Marco, fiind copil, cum te vedeai în viitor, la 50 de ani?
Eram sigur că ocupația pe care urma să o aleg mă va ancora în Florența. Sunt bucuros că imaginea generală a bărbatului pe care mi-l imaginam că voi deveni corespunde cu cine sunt în prezent, deși soarta m-a dus foarte departe de orașul meu natal.
La ce visai în copilărie?
Să călătoresc și să descopăr frumusețea acestei lumi, explorând locuri și culturi.
Dar acum?
Visez la prea multe să le pot enumera. Sunt un visător setos de aventuri. Așa mă vad și în perspectivă.
Ce presupune chintesența arhitectului?
Tandemul visătorului și al realistului. Un arhitect trebuie să se reinventeze cu regularitate. E inadmisibil pent- ru el să înoate de două ori în aceleași ape. Fiecare proiect trebuie să-l propulseze pe arhitect către inovație.
Care este proiectul vieții tale?
Autoperfecționarea. În regim neîntrerupt. Este o muncă ce trebuie să mă apropie, cu fiecare zi, de cea mai bună versiune a mea. E un proces asemănător șlefuirii pietrei, până la forma potrivită pentru o construcție.
Ce asocieri îți trezește perfecționismul?
Este o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, eforturile perfecționiste ne propulsează să excelăm, inspirați de standardele personale înalte; pe de altă parte, îngrijorarea perfecționistă ne limitează semnificativ prin anxietate și insecurități.
Cât de ușor “îmbrățișezi” eșecurile?
Acceptarea lor este unul dintre cele mai grele lucruri. E prea dulce senzația de infailibilitate. Cred că a da greș este despre progres. Din păcate, mulți văd eșecul doar în lumină negativă – așa cum performanța cu orice preț este puternic înrădăcinată în cultura societății noastre. Înfruntarea și depășirea eșecurilor ne antrenează rezistența și reziliența. Trebuie să învățăm să percepem căderile ca părți integrante ale călătoriilor noastre de creștere.
Astfel vom putea dezlănțui adevăratele potențiale și ne vom putea atinge cele mai ambițioase obiective.
Eșecul nu este opusul succesului, ci face parte din el.
Reflecții
Marco, ai vreun regret legat de timp?
În tinerețe nu dăm valoare corectă timpului, însă, odată cu acumularea experiențelor, conștientizăm că suntem jefuiți pe neobservate de secunde, minute și de ani prețioși.
Regret că o parte din vremea mea am sacrificat-o pe lucruri inutile care nu mi-au adus plăcere.
Te reflecți într-o oglindă spartă. Cum rămâne cu superstițiile?
Ele creează un mediu negativ care atrage evenimente cu aceeași încărcătură. Eu, dimpotrivă, prefer să rămân optimist și cred în puterea gândului.
Cine te privește dintre cioburi?
Căutătorul neobosit al adevărului despre sine. Cel care simte nevoia recurentă să privească dincolo de suprafață, în adâncul imaginii sale distorsionate de măști.
Cine îți cunoaște fațeta fragilă?
Doar câțiva oameni îmi știu punctul vulnerabil: bunătatea mea.
Ce înseamnă fragilitatea pentru un perfecționist?
Darurile imperfecțiunii și cele ale fragilității sunt însăși umbra perfecțiunii spre care aspiră. Perfecționistul are un singur defect: el își recunoaște cu greu vulnerabili- tatea și că uneori îi este frică. Sunt convins că trebuie să renunțăm la ideea de “cine credem că ar trebui să fim” și să îmbrățișăm cea mai importantă întrebare – “cine suntem cu adevărat?”. Avem nevoie de curaj, pentru a afla răspunsul și a redefini dragostea și sentimentul de apartenență.
Cred în această definiție a vieții trăite din plin, în care fragilitatea și conștientizarea ei sunt forțele motrice. Despre asta cânta Leonard Cohen în piesa “Anthem”: Există o fisură în toate lucrurile, aşa pătrunde lumina în ele.
Cât de des te privești în oglindă?
O fac dimineața înainte de a ieși din casă și odată pe la mijlocul zilei. E suficient pentru a mă asigura că sunt întotdeauna aranjat în ceea ce ține de îmbrăcămintea și aspectul meu fizic.
Afirmi că nu accepți decât absolutul. Oare e posibil ca un muritor să-l cuprindă cu gândul?
Cuvântul „absolut” provine din latinescul „absolutus”, participiul verbului a absolvi, echivalent sensului de a se dizolva sau a se elibera.
Pentru mine, absolutul înseamnă libertate și independență. Ordinea stabilită de mine însumi. În termenii modului de viață, absolutul anulează preconcepțiile și dogmele. În culturile orientale acesta își găsește o definiție relevantă în taoism. Potrivit filosofiei menționate, Tao, forța fundamentală, curge prin toate ființele și lucrurile inerte din Univers. Este însăși esența realității și, prin natura sa, este inefabilă și indescriptibilă. Poți doar simți absolutul.
Percepții
În arta parfumului absolute-ul este o formă de expresie a intensității olfactive.
Care arome te inspiră?
Frumusețea și armonia în diversitate e pe gustul meu. Bunăoară, parfumul UNCUT GEM de Frederic Malle, cu note de chihlimbar, citrice și mosc este o simfonie perfectă de arome contrastante, cu
o conotație specială pentru mine.
Filmul care te-a marcat?
“Cercul poeților dispăruți”. Este un reminder despre efemeritatea umană. Din păcate, nu avem niciun buton de replay pentru viață.
Epoca ta preferată din istoria artelor?
Renașterea – cea mai importantă perioadă care a început în Italia și a schimbat nu doar artele și știința, ci și concepțiile învechite despre Lume și Om.
Cu ce personaj mitic ai vrea să stai de vorbă?
Mi-ar plăcea să-l cunosc pe Hermes Trismegistus, un personaj legendar al epocii elenistice, uneori ridicat în rang de zeu, alteori, considerat muritor. Sunt sigur că am avea multe teme de discutat cu maestrul înțelepciunii și presupusul autor al Corpus Hermeticum, (un text în mai multe volume, care îmbină cunoștințe secrete din istorie, cosmologie, filosofie, magie și științe naturale, inspirate din cabalaua iudaică, ritualele magice ale Egiptului Antic și din Zoroastrianism).
Ce obiect arhitectural ți-ar fi plăcut să-l fi proiectat?
Piramidele. Simbolul măreției, al maiestății și al perfecțiunii. Grație alinierii astrale, edificiile egiptene ascund o puternică încărcătură esoterică. Le-aș fi proiectat exact cum au fost înălțate mii de ani în urmă.
Locul preferat din Chișinău?
Îmi plac promenadele în Valea Morilor, însă, locul meu preferat din Republica Moldova este Butuceni, unde cultura și tradiția erup într-o energie aparte.
Acolo merg periodic să-mi “încarc bateriile”.
Dar din București?
Ateneul Român, inima culturii românești. Este un edificiu-simbol construit în urmă cu mai bine de 135 de ani. Pe lângă faptul că este o clădire extraordinar de frumoasă, ea reprezintă exponentul arhitectonic și spiritual al capitalei, dar și al întregii națiuni.
Ce-ți lipsește cel mai mult din Florența?
Familia și frumusețea fiecărui colțișor al orașului meu.
Ce apreciezi la o femeie?
Fuziunea armonioasă dintre feminitate, senzualitate și caracter.
Ce crezi că nu ar trebui să facă vreodată un bărbat?
Sunt convins că nu ar trebui să-l preocupe exagerat aspectul corpului său și să apeleze la intervenții estetice fără strictă necesitate. Până la urmă, pe noi, bărbații, alte lucruri decât perfecțiunea fizică ne înfrumusețează și ne fac demni de urmat și de descoperit.




