2023 a fost un an important pentru comunitatea oamenilor de afaceri din Republica Moldova, grație celui mai mare eveniment business, cu invitatul special Margulan Seisembaev și o selecție excepțională de speakeri locali.
“Nu aveam decât visul, dorința și inspirația de a organiza un eveniment de amploare și fără precedent, asemenea Brand Minds de la București, la care au fost prezenți peste șase mii de oameni. După sutele de mesaje de mulțumire și feedback-uri de la parteneri, colegi, invitați, prieteni, împreună cu echipa Milion Club am decis să continuăm acest proiect minunat și în 2024.
Între timp, am dezvoltat și un podcast despre business cu invitați celebri care-și scriu istoria succesului.”
Vadim Mămăligă, fondator Million Club și organizatorul
evenimentului anual Moldova Business Forum
Impactul evenimentelor Moldova Business Forum
Scopul nostru este să ajutăm antreprenorii, companiile, echipele din diferite sectoare de activitate să se dezvolte prin învățarea de la cei mai de succes oameni din Lume. Experiența lor, dar și eșecurile pe care le împărtășesc cu audiența, cu siguranță pot servi drept repere solide pentru antreprenorii noștri. Astfel, creăm o comunitate business dinamică, orientată atât spre dezvoltarea personală, cât și spre cea a țării.
Filosofia Milion Club are la bază câteva principii care ne ajută să evoluăm constant:
• Orientarea către societatea de business: fiecare decizie și aspect al evenimentelor noastre sunt orientate spre satisfacerea așteptărilor acestei comunițăți.
• Inovație și adaptabilitate: într-un peisaj de afaceri în continuă schimbare, este crucial să fim deschiși la noi idei și tehnologii. În organizarea evenimentelor Milion Club aceasta înseamnă explorarea noilor formate și concepte, pentru a oferi experiențe unice și memorabile.
• Excelență operațională: fiecare detaliu al evenimentelor este atent planificat și executat cu precizie. Punem accent deosebit pe logistica de bază și inter- acțiunea cu participanții, iar obiectivul nostru este să asigurăm o experiență impecabilă și cu impact.
• Colaborare și parteneriate: lucrăm îndeaproape cu clienții, furnizorii și alte părți interesate, pentru a construi parteneriate strategice de durată.
Cum am valorificat experiența de organizarea a Moldova Business Forum 2023
Am ținut să implementăm lecțiile prețioase desprinse din micile scăpări în organizarea primei ediții. În acest an am revenit cu noi puteri pentru a desfășura un eveniment care-l va depăși pe precedentul.
Evoluția mediului de afaceri din Moldova în următorii ani este promițătoare și provocatoare,
…având în vedere dinamica economică și socială. Prin intermediul evenimentelor noastre facilităm networking-ul între antreprenori, investitori și profesioniști din diferite sfere.
Evenimentele Milion Club includ cursuri de formare, sesiuni de mentorat și seminarii educaționale care sprijină dezvoltarea abilităților profesionale necesare pentru prosperarea într-un mediu de afaceri în continuă schimbare.
Spiritul antreprenorial va continua să crească, cu un număr tot mai mare de startup-uri și inițiative de afaceri. Evenimentele noastre pot sprijini și promova antreprenoriatul prin competiții, prezentări de afaceri și sesiuni de networking, oferind pentru antreprenori o platformă de prezentare a ideilor pentru potențialii investitori și mentori.
Cât despre Moldova Business III,
…pentru 2025 am primit aprobarea invitației noastre de la co-fondatorul Apple, iar în edițiile următoare îi vom avea alături pe Arnorld Schwarzenegger, Sadhguru, Mark Zuckerberg și Elon Musk.
Împreună cu echipa Milion Club aspirăm ca fiecare eveniment să recroiască parcursuri sclipitoare în afaceri și să inspire visătorii să devină vizionari.
Suntem nerăbdători se ne revedem la Business Forum II!
În urma feedback-ului din anul trecut, am identificat mai multe arii care necesitau îmbunătățite. Bunăoară, mulți participanți au menționat timpul de așteptare prea mare pentru înregistrare și accesul la anumite sesiuni. De asemenea, am primit sugestii privind diversificarea conținutului și îmbunătățirea facilităților oferite.
Pentru ediția din 2024, am implementat mai multe schimbări bazate pe aceste comentarii: am îmbunătățit procesul de înregistrare prin introducerea unui sistem de check-in mai rapid și mai eficient, am adăugat sesiuni suplimentare și am diversificat tematica acestora, pentru a răspunde mai bine intereselor participanților. De asemenea, am modernizat facilitățile locației și am asigurat o mai bună coordonare a logisticii, pentru a reduce timpul de așteptare și pentru a crea o experiență mai fluidă pentru participanți.



