Skip to main content

Australia, Emiratele Arabe Unite, Irlanda, Germania, Austria, Elveția, Statele Unite, Franța, Italia, Spania, Portugalia, Norvegia, Vietnam, Cipru, Macedonia, Polonia, Grecia. În cel puțin o casă din aceste țări, un pici se conectează la discuția cu Nika Tcaci și începe a-și scrie istoria propriei evoluții, în limba română.

Primele expediții în autocunoaștere, dar și în explorarea lumii sunt poveștile citite de mama, tata, bunica sau frații, înainte ca somnul să fure vigilența chiar și a celor mai energici copii…

Intuim că farmecele acestui univers sunt infinite, iar maturii, le pot redescoperi din cele mai neașteptate perspective, observându-i pe cei mici în proces de învățare.

Limba română este una dintre petalele corolei de minuni…

…chiar dacă copiii tăi nu vor scrie la școala de peste hotare comentarii sau analize literare pentru operele lui Blaga, Călinescu sau Eliade. Imaginează-ți, însă, ce cadou valoros le faci, dacă le dăruiești posibilitatea de a vorbi limba română, ca într-o zi, să poată descoperi, în forma autentică, capodoperele literaturii noastre.

La început sunt poveștile pe care i le spui copilului tău,            

urmate de cele pe care a doua zi le reconstruim împreună cu el la orele online de română. În scurt timp, grație exercițiilor pe care le practicăm, piciul tău va fi capabil să-ți povestească istorii ca un vorbitor nativ.

Cum începe copilul tău să vorbească limba română?

O mie de cuvinte nu sună foarte mult. Este însă o cifră echivalentă cu “suficient” pentru a vorbi fluent orice limbă. Poveștile, ale căror potențiale educative sunt subestimate de mulți adulți, joacă un rol crucial în educația copiilor, contribuind la dezvoltarea imaginației, diversificarea vocabularului și a abilităților de comunicare.

Îți recomand să-i citești șapte povești pe săptămână în limba română copilului tău. Este o modalitate minunată să-l familiarizezi cu limba și cultura impresionantă a poporului nostru.

Poveștile mele preferate

Seria basmelor despre Făt-Frumos sunt de suflet pentru mine. Limba română a păstrat o conotație specială pentru cuvântul “făt”– puritatea sufletului care încă nu a văzut lumina soarelui, taina pe care o iubești fără a ști ce este – băiat sau fată.

Să fii multilingv e un trend…

…și o abilitate apreciată în întreaga lume. Copiii diasporei noastre, pe lângă faptul că sunt intelectuali, se bucură de accesul neîngrădit la mai multe culturi, idei și perspective, ceea ce le permite să se adaptezi mai ușor într-o lume tot mai interconectată și diversă.

De asemenea, studiile arată că poliglotismul îmbunătățește funcțiile cognitive și oferă avantaje pentru construirea carierei în spațiul internațional. Dincolo de aspectul “snobist”, trăiesc o senzație înălțătoare să pot dărui fără rezerve generațiilor viitorului din diaspora bucuria de a spune “te iubesc” în limba maternă. Toate pentru că acasă e despre comunicarea fără bariere cu mama, tata, frații și bunicii.

Predarea online – un challenge psiho-pedagogic

În interacțiunea virtuală cu picii, poți “antrena” în exerciții doar doi stimuli senzoriali – vizual și auditiv. Marea provocare a însușirii programelor educaționale online este să-i alternezi odată la 3-6 minute, în funcție de vârsta copilului. Mai mult, în era tehnologică, e ne- voie să adaptezi și limbajul “operațional”.

Îmi voi întreba cursanții dacă “au fotografiat informația”, în loc de “ați memorizat-o?”. Înainte de a începe cursul Vorbește Românește cu Nika, pentru a optimiza rezultatele rapide, fiecare copil va face un test de determinare a stilului de învățare, în baza căruia voi adapta și personaliza tempoul de studiere.

Ce nu vom face niciodată la orele de română

este cititul la viteză. Sunetul pronunțat corect și repede nu înseamnă nicidecum înțelegerea sensului. Iată de ce vom prioritiza îmbogățirea vocabularului.

Apropo, în pofida criticii multor pedagogi, memorizarea poeziilor, ca un exercițiu de ritm, este foarte eficientă. Dacă nu-și amintește cuvântul “soare”, copilul va reproduce “melodia” versurilor: “Mama coace pâine,/Soarele lucește…”. Secretul este că mai devreme am descifrat înțelesurile fiecărui cuvânt din poezie, găsindu-i determinativele. De exemplu, pentru “soare”– rotund, de culoare galbenă, cald.

Et voila! Am câștigat din câteva părți – cu un vorbitor de română mai mult, un copil ager, cu memorie strălucită și gândire operativă.