Fiecare look creat de Nadejda Tim este unic. I-ar displace să-și facă re- cunoscută “semnătura”. Aceasta ar însemna că și-a pierdut identitatea de makeup artist.
Există însă o afinitate între femeile care se încredințează Nadejdei. Mai devreme sau mai târziu, acestea devin clientele fidele a salonului Pudra.
“Tehnicile mele sunt rezultatul cizelat a celor doisprezece ani de experiență în machiaj, în care am învățat că interacți unea cu fiecare clientă începe la nivel psihologic. Împreună reușim să stabilim o relație de încredere, pentru ca sesiunea de makeup să decurgă într-un ritm confortabil. Una dintre caracteristicile inimitabile ale muncii mele este abilitatea de a lucra cu texturi ușoare, astfel încât clienta să poată “purta” machiajul, fără riscul de estompare. Trebuie să re- cunosc, aceste tehnici nu sunt cunoscute de niciun alt makeup artist din Chișinău.”, subliniază beauty experta Nadejda Tim.
Ce presupune filosofia ta în makeup?
N: Integrarea machiajului în imaginea propriu-zisă a persoanei este un atu profesional de care sunt mândră. Știu că lucrările mele generează complimente sincere în maniera: „Wow, cât ești de frumoasă!”, și nicidecum aprecieri pentru culoarea buzelor sau stilizarea sprâncenelor.
E real să te poți machia de sine stătător, ca un profesionist?
N: Machiajul de zi este un must-do, pornind de la ideea dragostei de sine, manifestată printr-un ritual misterios de transformare. Pentru a învăța cum să te machiezi potrivit este suficient să participi la un cursul meu „Machiaj în 10 minute”. Este un produs unic în care am integrat cele mai simple tehnici bazate pe cunoștințe avansate, astfel ca și cea mai ocupată femeie să poată arăta excelent cu minim efort.
Cât durează cursul tău de self-makeup și ce presupune?
N: Este un curs individual, care durează doar trei ore, iar după absolvirea lui vei ști exact cum să te machiezi potrivit, ce produse îți merită atenția și investițiile. În timpul inter- acțiunii noastre, îți voi face o analiză detaliată, pentru ca la
sfârșitul sesiunii să te alegi cu un ghid personalizat de maximă utilitate. Cine îți mai poate face o asemenea incursiune în unicitatea ta?
Ce pot învăța viitorii makeup artiști de la tine?
N: Am elaborat un curs de bază inspirată de provocările și curiozitățile cu care se confruntă începătorii. Am sistematizat o cantitate enormă de in- formații utile, într-o for- mulă practică și ușor de asimilat.
Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat pe parcursul carierei și cum le-ai depășit?
N: Pentru mine, deschiderea salonului de înfrumusețare Pudra, la doar două luni de la naștere copilului meu, a fost un test de integritate personală și profesională, pe care l-am trecut cu brio.
În scurt timp începuse pandemia, care-mi dă- duse peste cap toate planurile. A fost dificil să fac față avalanșei de schimbări, însă eram încrezută că toate-s trecătoare. Mi-am continuat activitatea pe online, fără să pierd speranța și prea mult timp. Această perseverență
m-a remunerat cu titlul de “Stilistul Anului 2020”.
Cum obișnuiești să-ți surprinzi clientele?
N: Clientele noi riscă să trăiască un șoc efemer. În makeup-ul ochilor mă pot observa aplicând culoarea albastră sau verde. Puține dintre ele intuiesc că este doar o etapă dictată de legitățile coloristicii, care le va sublinia intensitatea privirii.
Aceste secrete ale meseriei sunt adevărate game changer-uri, dacă știi la perfecție regulile jocului.



