Nu urmează instrucțiuni sigure. Nu așteaptă validare. Nu se teme de începuturi. Pentru protagonista noastră schimbarea e singura cale a creșterii. Frica nu e un semn de slăbiciune, ci dovada că e pe drumul cel bun. Reușita nu se măsoară în trofee, ci în curajul de a merge înainte fără garanții. Vica Lupei, pedagog, studentă anul III, Facultatea de Farmacie, USMF, nu se conformează ușor cu regulile vieții. Mai degrabă, ea se reinventează și le rescrie în maniera sa.
Ea preferă să acționeze, fără să aștepte unda verde. Ea nu se teme de necunoscut. Îl transformă în oportunitate. Ea nu urmează un drum oarecare, ci și-l creează pe al său.
Schimbarea nu vine când ești pregătită, ci când alegi să faci primul pas…
E un act de curaj, nu de confort. Când am ales să trec de la pedagogie la medicină, nu aveam certitudini. Aveam doar o dorință puternică: să fac mai mult, să mă redescopăr, să urmez un drum care, undeva în adâncul meu, mă aștepta de mult. Nu a fost o decizie ușoară, dar a fost una firească. Educația și sănătatea se întâlnesc acolo unde există grijă pentru oameni, iar eu am simțit că pot îmbina cele două lumi. Pentru că, uneori, nu noi alegem drumul – ci drumul ne alege pe noi.
Despre ce a fost primul pas al tău: asumare sau teamă?
Fără îndoială, le-am simțit pe ambele. Asumarea venea din convingerea că urmez drumul potrivit, iar teama, din imensitatea necunoscutului ce se deschidea în fața mea. Ca orice început, acesta a venit cu un șir de întrebări: „Voi reuși? E aceasta alegerea corectă? Sunt pregătită?”. Totuși, am învățat că frica nu e un obstacol, ci un indicator al creșterii. Când pășești cu încredere spre ceea ce simți că îți aparține, necunoscutul nu mai sperie…
Curajul în această decizie a fost o manifestare a încrederii sau o încercare a forței lăuntrice?
Cred că este ambele. Curajul nu înseamnă absența fricii, ci alegerea de a merge mai departe, chiar și atunci când nu ai toate răspunsurile. De multe ori, ne ghidăm nu după certitudini, ci după intuiție, dorința de a evolua și puterea de a ne asculta inima. Când am decis să-mi schimb traseul profesional, nu aveam garanții, dar aveam convingerea că vreau să „mă construiesc” altfel. Și această căutare nu se oprește niciodată, pentru că viața nu este despre destinații finale, ci despre descoperire continuă.
Ce înseamnă pentru tine să fii femeie, dincolo de romantizări?
Să fii femeie înseamnă să porți în tine forță și fragilitate deopotrivă. Să îți asculți sufletul, să ai curajul de a merge împotriva curentului și blândețea de a îmbrățișa viața așa cum este. Să fii fiică, mamă, soție, profesionistă, visătoare – toate într-un echilibru pe care îl modelezi zi de zi.
Ce îți amintește, în fiecare zi, cât de departe ai ajuns?
Privirea copilului meu, momentele în care mă privesc în oglindă și simt mândrie, dar și cuvintele celor pe care i-am ajutat, într-un fel sau altul. Sunt mândră de fiul meu, care își urmează propriul drum în medicină, cu ambiție și dedicare. Toate acestea îmi reamintesc, zi de zi, că fiecare pas, fiecare alegere și fiecare obstacol depășit m-au adus exact unde trebuie să fiu.
Cine e femeia care privește astăzi în oglindă?
Cea care și-a auto-explorat identitate, s-a învățat pe sine – cu toate lumile din interiorul ei. Care nu mai caută validare, ci își cunoaște valoarea prin ceea ce este și prin ceea ce dăruiește. O femeie care a trecut prin frici, îndoieli și schimbări, dar care a ales mereu să meargă mai departe. Cu încredere. De mână cu sine însăși.
Dacă inima ta ar vorbi, ce ți-ar spune?
Mi-ar șopti că port în mine mai multă forță decât îmi dau voie să simt și mai multă lumină decât las să iasă la supra- față. Mi-ar aminti că visurile nu cer permisiunea să fie trăi- te, că răbdarea cu mine însămi e tot o formă de iubire și că fiecare pas, oricât de nesigur, mă duce acolo unde trebuie să fiu. Mi-ar șopti că drumul nu se măsoară în reușite mari, ci în momentele în care aleg să merg mai departe.
Câte ai visat, câte ai încercat, câte ai reușit… dar câte urmează?
Am visat fără teamă și continui să o fac. Am încercat cu entuziasm, cu îndoieli, uneori fără siguranță, dar niciodată fără speranță. Am reușit mai mult decât mi-aș fi imaginat, dar știu că nu aici se oprește drumul. Ce urmează? Noi provocări, vise de transformat în realitate, lecții de răsfirat. Nu am toate răspunsurile, dar știu că voi merge înainte, pentru că asta fac cei care nu se mulțumesc doar cu reușitele—ci își scriu povestea chiar din călătoria de autocunoaștere fără sfârșit.
