Skip to main content

Există specialități medicale care tratează afecțiuni și există specialități care modelează destine. Ortopedia pediatrică face parte din cea de-a doua categorie. Aici, fiecare diagnostic pus la timp poate însemna o copilărie fără durere, o adolescență fără complexe și o viață adultă trăită în libertatea mișcării. Victoria Rodideal, medic ortoped-traumatolog pediatru, vorbește despre vocație, provocări, empatie și responsabilitatea uriașă de a lucra cu pacienți aflați la început de drum. Un dialog sincer despre profesia care îmbină rigoarea științifică cu o doză esențială de umanitate.

Ce v-a determinat să alegeți ortopedia pediatrică?

Decizia am luat-o încă din anul V de facultate. În cadrul cursului de Ortopedie Pediatrică ne-au fost prezentați mai mulți copii cu patologii congenitale ale aparatului locomotor. Am văzut cum, prin tratamente chirurgicale sau conservatoare, li se oferea șansa la o dezvoltare fizică armonioasă. Atunci am înțeles că această specialitate nu tratează doar o boală, ci schimbă traiectorii de viață.

Care a fost cea mai memorabilă experiență de la începutul carierei?

Cea mai memorabilă, dar și cea mai stresantă experiență, a fost în anul trei de rezidențiat. După o intervenție chirurgicală la o adolescentă cu diabet zaharat tip I, m-am pomenit literalmente ținând în mâini un antebraț. A fost un moment care m-a marcat profund și care mi-a reconfirmat că pot face față responsabilității acestei profesii.

Cum explicați copiilor și părinților proceduri medicale complexe?

Îmi adaptez explicațiile în funcție de vârsta copilului și de nivelul de înțelegere al părinților. În cazurile mai complicate prefer să discut doar cu părinții, pentru a nu induce anxietate copilului. Comunic clar, sincer și structurat: ce presupune procedura, care sunt riscurile și la ce rezultate ne putem aștepta.

Care sunt cele mai frecvente patologii ortopedice la copii?

Cel mai des întâlnim afecțiuni ale coloanei vertebrale – scolioza și cifoza posturală –, diformități ale cutiei toracice, diformități ale plantelor (picior plat, arcada piciorului prea înaltă, deformări congenitale sau dobândite ale degetelor sau boltei plantare), displazia congenitală de șold. Din păcate, în ultimii ani observăm o creștere a proceselor tumorale osoase la copii.

Cum ați descrie relația medic–copil–familie?

În pediatrie, această relație este un parteneriat. Copilul este în centru, părinții sunt sprijinul emoțional, iar medicul trebuie să ofere siguranță, explicații clare și soluții. Fără această colaborare, rezultatele optime sunt greu de atins.

Care sunt cele mai mari provocări ale ortopediei pediatrice în Republica Moldova?

Cea mai mare provocare este lipsa specialiștilor. Practic, serviciile de ortopedie pediatrică sunt concentrate în câteva instituții mari din țară, ceea ce pune o presiune enormă pe sistem.

Cum gestionați situațiile emoționale sau stresante cu pacienții mici?

În primul rând creez un mediu calm și sigur. Dacă un copil plânge, îi ofer timp să se liniștească alături de mamă. Vorbesc pe înțelesul lui, mă joc, pot să-l iau în brațe, să-i cânt sau să-i recit o poezie. Răbdarea, empatia și calmul fac examinarea mult mai eficientă.

Ce inovații recente v-au inspirat?

Tehnologiile de planificare preoperatorie 3D – care, din păcate, încă nu sunt utilizate la noi – și procedurile chirurgicale minim invazive. Acestea cresc precizia intervențiilor, reduc traumatismul și scurtează perioada de recuperare a copiilor.

Cum rămâneți conectată la noutățile medicale internaționale?

Prin participarea la congrese și conferințe naționale și internaționale, cursuri de perfecționare continuă și prin urmărirea constantă a ghidurilor și revistelor de specialitate.

Aveți mentori care v-au influențat parcursul profesional?

Da, cu siguranță. Profesorul Petru Moroz și doamna conferențiar Argentina Sandroșean, profesoara mea din rezidențiat. Le sunt profund recunoscătoare pentru toată contribuția asupra dezvoltării mele. .

Cât de importantă este prevenția în afecțiunile musculo-scheletale?

Prevenția începe încă din primele trei luni de sarcină: evitarea condițiilor nocive, a alcoolului, substanțelor interzise și a automedicației. Ulterior, sunt esențiale evitarea traumatismelor la naștere și controlul ortopedic până la vârsta de 3 luni. În perioada de creștere accelerată, prevenția înseamnă activitate fizică regulată, postură corectă și evaluări periodice.

Cum reușiți să echilibrați viața personală cu cea profesională?

Familia este prioritatea mea. Încerc să păstrez limite sănătoase între muncă și viața personală și să nu aduc acasă problemele de la serviciu. Le gestionez în cadrul programului profesional.

Ați întâmpinat prejudecăți ca femeie într-un domeniu dominat de bărbați?

Da, mai ales într-o specialitate în care peste 90% sunt bărbați. Le-am depășit printr-o poziție fermă și prin faptul că știam exact ce îmi doresc.

Ce sfat le-ați oferi tinerilor care vor să aleagă ortopedia pediatrică?

Să o aleagă doar dacă sunt răbdători, perseverenți și iubesc copiii. Și să fie deschiși la învățare continuă, pentru că fiecare copil te învață ceva nou.

Există un caz care v-a schimbat perspectiva asupra meseriei?

Practic, fiecare caz lasă o amprentă. Uneori te face să studiezi mai mult, să te întrebi unde ai putea îmbunătăți ceva. Alteori pleci acasă împlinit, știind că din cabinetul tău a ieșit un copil sănătos și un părinte fericit. Iar acest sentiment dă sens întregii profesii.

O altă formă a vocație: Plăcintăria Drumețului 

Pentru Victoria Rodideal, grija nu se oprește la cabinetul medical. Ea capătă uneori forma unui aluat frământat cu răbdare, a unei rețete transmise din generație în generație și a unui loc care adună oameni în jurul gustului autentic. Co-fondatoare a Plăcintăriei Drumețului, medicul ortoped pediatru vorbește despre curajul de a începe ceva complet diferit, despre echipă, disciplină și despre bucuria de a construi, dincolo de profesie, un proiect cu suflet.

Cum v-a venit ideea de a deschide o plăcintărie?

Ideea a venit de la niște cumetri ai noștri, iar apoi am decis să o punem în practică împreună. Era aprilie, în plină pandemie, stăteam de o lună în carantină și aveam timp să ne tot gândim la idei. La un moment dat am zis simplu: „De ce nu?” și cam așa a început totul.

Cum a fost tranziția de la medicină la antreprenoriat?

Nu pot spune că a fost o tranziție dificilă. Soțul meu s-a ocupat de partea administrativă, iar eu, în calitate de gospodină, am dotat plăcintăria cu tot ce era necesar. Am creat decorul, am petrecut ore întregi căutând rețete, testând, ajustând, până când produsul a devenit exact așa cum ni-l doream: delicios și calitativ la superlativ.

Ce legătură există între disciplina medicală și administrarea unei afaceri?

În ambele domenii, cheia este comunicarea. În medicină comunici cu pacienții și familiile lor, iar în antreprenoriat cu echipa și cu clienții. Claritatea, respectul și consecvența sunt esențiale în ambele situații.

Care este secretul succesului plăcintelor dumneavoastră?

Secretul plăcintelor noastre stă în mâinile dibace ale echipei de la Plăcintăria Drumețului. Fiecare aluat frământat, fiecare umplutură pregătită cu atenție și pasiune, transformă ingrediente simple — apă, sare și făină — într-un produs cu adevărat irezistibil, plin de savoare și căldură, ca o îmbrățișare la fiecare mușcătură.

Cum ați construit echipa și ce calități căutați la angajați?

Formarea echipei a fost naturală, pentru că am ales oameni pe care îi cunoșteam deja și în care aveam încredere. Sunt femei cu experiență, adevărate gospodine, capabile să transforme fiecare rețetă într-un gest de grijă și pasiune — exact calitatea de care aveam nevoie pentru plăcintăria noastră.

Care a fost cel mai mare obstacol întâlnit ca antreprenoare?

Cea mai mare provocare a fost că intram într-un teritoriu complet necunoscut. Nu știam care vor fi riscurile și ce obstacole ne așteaptă, dar am transformat fiecare zi într-o oportunitate de învățare. Antreprenoriatul ne-a învățat să fim curajoși, răbdători și să ne adaptăm rapid la orice situație.

De unde vine inspirația pentru rețete noi?

Inima afacerii  noastre o reprezintă plăcintele noastre, în special cele la tigaie, cu gustul cald și autentic „ca la mama acasă”. Pentru rețete noi, mă las inspirată atât de creativitatea mediului online, cât și de rețetele bunicilor, fiecare dintre ele păstrând farmecul și savoarea unei tradiții care se simte în fiecare mușcătură.

Plăcintăria este un hobby sau o pasiune la fel de puternică precum medicina?

La început, plăcintăria a fost o simplă tentație; astăzi, însă, este ca al treilea copil al nostru — unul care încă necesită atenție constantă și grijă pentru a crește armonios.

Ce strategie folosiți pentru a vă evidenția pe piață?

Plăcintăria noastră este situată la 35 km de Chișinău, ceea ce ne permite să operăm fără presiunea directă a pieței urbane. Cu toate acestea, ne bucurăm nespus când oameni din Chișinău, aflați în drum spre Ungheni sau Călărași, dar și români de peste Prut, ne contactează pentru a comanda plăcintele, lăudând gustul autentic și calitatea lor.

Ați simțit vreodată că trebuie să alegeți între medicină și afacere?

Da, în primul an de activitate am simțit că prezența zilnică ajută enorm la buna desfășurare a afacerii. Cu toate acestea, încă de la început am făcut un pact cu mine și cu soțul meu: plăcintăria nu va influența niciodată parcursul meu medical.

Care este cel mai satisfăcător moment ca antreprenor?

Atunci când ajung la plăcintărie și sunt întâmpinată de feedback-ul sincer al clienților, de zâmbetele angajaților și de bucuria lor de a fi acolo, înțeleg că efortul depus s-a transformat într-un loc viu, în care oamenii se simt bine.

Ce sfat le-ați oferi femeilor care vor să combine o carieră profesională cu o afacere personală?

Din fericire, datorită implicării constante a soțului meu în activitatea plăcintăriei, îmi pot păstra un program medical bine structurat, iar gestionarea afacerii se desfășoară, în mare parte, de la distanță, într-un echilibru atent construit. Fără această susținere, parcursul ar fi fost, cu siguranță, mult mai dificil. Cred cu tărie că o femeie poate construi și susține mai multe direcții profesionale atunci când își dorește cu adevărat și când are alături un partener de încredere, care îi respectă viziunea și îi oferă stabilitate.