Unde unii observă doar pereți, mobilier și culori, Elena Porcescu descifrează povești, emoții și amintiri ascunse. Ea intră într-o casă și vede ce alții nu văd și asta pentru că designul de interior nu este o chestiune de tendințe, ci o formă de a traduce personalitatea oamenilor în spațiile în care trăiesc. Fiecare proiect devine un dialog viu cu clientul, o călătorie prin nevoile, valorile și sensibilitățile sale. Rezultatul? Case care nu doar arată bine, ci respiră odată cu cei care le locuiesc, interioare care nu rămân blocate în timp, ci cresc și se transformă împreună cu viața din ele. Designer de interior, magistru în artă și design și lector universitar, Elena Porcescu îmbină rigoarea profesională cu sensibilitatea umană. Pentru ea, adevărata frumusețe a unui proiect nu se măsoară în randări perfecte, ci în reacțiile oamenilor care, atunci când își văd visul devenit realitate, spun cu emoție: «Da, acesta este acasă.»
– Ce înseamnă pentru tine „acasă” atunci când privești prin ochii unui designer?
Pentru mine, „acasă” nu înseamnă doar un spațiu frumos decorat, ci o lume în care fiecare element are rostul lui și devine continuarea poveștii celui care trăiește acolo. Un interior reușit nu este doar estetic, ci transmite siguranță, liniște și confort. De aceea cred că un proiect cu adevărat bun nu se oprește la stil sau la tendințe, ci creează un echilibru între vizual și funcțional. Dacă un spațiu arată spectaculos, dar nu răspunde nevoilor reale ale celui care îl locuiește, atunci designul și-a ratat scopul.
– Cum ai descrie amprenta ta personală într-un proiect? Ce aduci dincolo de tendințe?
Îmi place să privesc fiecare spațiu ca pe un organism viu, unde totul e interconectat și încărcat de sens. Îmi propun să creez interioare care nu doar arată bine, ci rezonează emoțional cu omul din fața mea. Îmi place să descopăr caracterul și valorile fiecărui client și să le transform în atmosferă, în lumină, în texturi. Asta cred că e diferența – un design care depășește moda trecătoare și rămâne valabil în timp, pentru că s-a născut din personalitatea omului, nu dintr-un trend.
– Cum găsești echilibrul între stilul clientului, funcționalitate și propria viziune?
Pornesc întotdeauna de la dialog. Încerc să înțeleg obiceiurile, ritmul de viață, valorile. Apoi pun pe masă toate cerințele funcționale și le leg într-o singură idee, capabilă să scoată la lumină potențialul spațiului. Rezultatul trebuie să fie personal — să spună povestea celui care locuiește acolo — și în același timp să funcționeze impecabil, zi de zi. Asta e linia fină pe care o urmăresc: identitate plus utilitate.
– Ce te-a învățat designul despre oameni — poate mai mult decât te-a învățat arhitectura despre spațiu?
Că, dincolo de pereți și mobilier, stau emoții, rutine și istorii personale. Oamenii nu caută doar frumusețe, ci felul în care un loc îi face să se simtă. Să știi să asculți și să vezi ce este cu adevărat important pentru cineva contează la fel de mult ca proporțiile, materialele sau tehnologia. Designul m-a învățat să citesc oamenii înainte de a desena planul.
– Ca profesor, cum aduci realitatea pieței în sala de curs? Ce trebuie să învețe un student dincolo de tehnică?
Le arăt viața reală a unui proiect: relația cu clientul, etica, munca în echipă, responsabilitatea față de buget și termen. Îi învăț să-și argumenteze deciziile, să prezinte clar și să comunice. Un designer bun îmbină creativitatea cu pragmatismul și înțelege că imaginea frumoasă e doar începutul — restul ține de execuție, rigoare și colaborare.
– Ce diferențiază un designer bun de unul remarcabil?
Un designer bun rezolvă corect problema. Unul remarcabil vede un orizont nou și propune soluții la care nimeni nu s-a gândit. Sigur, se poate antrena prin studiu și practică, dar miezul vine din felul de a privi lumea: curiozitate autentică, disponibilitatea de a gândi altfel, capacitatea de a merge mai adânc decât suprafața. Măiestria începe din interior.
– Cum ai ajuns să predai și ce ți-a adus această experiență?
S-a întâmplat firesc. Am fost invitată să încerc și, deși nu plănuisem o carieră didactică, am descoperit că pot să ofer ceea ce mi-a lipsit mie cândva: o perspectivă practică, bazată pe experiență reală. La început a fost o provocare, dar reacția studenților m-a convins să rămân. Astăzi, predarea nu e doar un rol, ci o misiune — să dau mai departe nu doar cunoștințe, ci și curajul de a crea.
– Care e „lecția invizibilă” pe care vrei să o lași studenților, chiar dacă nu e în programă?
Că designul este, înainte de toate, o atitudine față de oameni. Fiecare proiect înseamnă dorințe, obiceiuri și sensibilități reale. Dacă înveți să observi, să asculți și să fii atent la detalii, tot bagajul tehnic își găsește locul potrivit. Respect, responsabilitate și sens — asta îmi doresc să rămână, dincolo de randări și planșe.
– Ce înseamnă pentru tine „design responsabil”?
Este acea abordare în care te gândești la efectele pe termen lung: cum va îmbătrâni spațiul, cât de sustenabile sunt materialele, cum influențează ele emoțiile și obiceiurile oamenilor. Responsabilitatea nu înseamnă doar ecologie, ci și respect pentru client și pentru timp. Înseamnă să nu creezi inutil, să nu maschezi golul cu forme, ci să aduci soluții care rămân valoroase peste ani.
– Cum gestionezi momentele când dorințele clientului contravin principiilor tale de design?
Cred că totul începe cu un dialog bazat pe încredere. Ascult fiecare dorință, dar rămân fidelă calității. Uneori e nevoie să spun „nu”, însă niciodată sec — ci explicând, oferind alternative și arătând de ce o altă cale ar putea fi mai bună. Pentru mine, onestitatea profesională e esențială, chiar dacă cere curaj.
– Ce fel de spațiu te ajută să-ți regăsești liniștea atunci când lumea devine haotică?
Pentru mine, echilibrul vine din spațiile aerisite, cu lumină naturală și materiale organice. Lemnul, piatra, texturile simple îmi dau un sentiment de apropiere de natură și de pace interioară. Când simți că respiri împreună cu spațiul, atunci știi că ești într-un loc care te vindecă.
– Există un material sau un element care ți-a însoțit parcursul profesional?
Da, lemnul. Îl simt viu. Fiecare fibră spune o poveste, fiecare nuanță aduce altă emoție. De aceea, el apare mereu în proiectele mele. Lemnul creează legătura dintre interior și natură și are această putere de a oferi căldură și stabilitate, indiferent de stilul în care e folosit.
– Care a fost cel mai emoționant proiect pentru tine?
Fiecare proiect are un loc special în inima mea, dar cele mai puternice sunt acelea în care clientul vede în rezultat oglinda visului său. Am avut momente când oamenii au lăcrimat și au spus „E exact ceea ce mi-am dorit”. Acele clipe îmi amintesc că designul nu este doar profesie, ci artă care atinge sufletul și schimbă vieți.
– Cum vezi viitorul designului de interior în următorii 10 ani?
Cred că ne îndreptăm spre un echilibru între funcțional, estetic și emoțional. Oamenii nu mai caută doar „imaginea perfectă”, ci un spațiu în care să trăiască cu adevărat. Tehnologiile vor fi mai prezente — case inteligente, soluții sustenabile — dar, în același timp, designul va deveni mai intim, mai ancorat în povestea personală a fiecăruia. Viitorul nu va fi doar despre trenduri, ci despre cum spațiile reușesc să aducă liniște, sens și frumusețe autentică.
