Muncește cu onestitate, respectă-ți rădăcinile, învață continuu și transmite mai departe ceea ce ai primit.
Acest principiu reunește pilonii esențiali care, în timp, construiesc nu doar o carieră, ci și o reputație ireproșabilă. Aprecierile publice, trofeele, medaliile sau recunoașterea internațională nu vin din urmăririle rapide ale succesului, ci dintr-un angajament pe termen lung față de excelență, simplitate și oameni. Este credoul și busola morală a Coraliei Babcenco, technician în nutriţie, expert în gastronomie, formator național și internațional în domeniul alimentației, Arbitru Național și Internațional la competiții gastronomice, consultant în management de restaurante, specialist principal DGETS, responsabil de alimentaţia copiilor în şcoli şi grădiniţe.
Pasiunea mea pentru arta culinară a început încă din copilărie
…din în bucătăria bunicii mele, unde am învățat să apreciez mirosurile, texturile și ritualurile din jurul mesei. Mă fascinau modul în care ingredientele simple se transformau în preparate savuroase și felul în care mâncarea aduna oamenii împreună. Această curiozitate s-a preschimbat într-o dorință de a învăța mai multe, așa că am urmat studii culinare, am lucrat în restaurante lo- cale, iar mai târziu am avut șansa să fac stagii și colaborări internaționale. Fiecare experiență m-a format și m-a învățat cum să combin tradiția cu inovația. Astăzi, cariera mea se desfășoară atât pe plan național, cât și internațional, prin evenimente, colaborări, emisiuni culinare.
Moldova poate urca pe harta culinară a Europei,
cu investiții minime, , însă cu o viziune coerentă. Gastronomia noastră relevă un potențial mare. Deși Moldova are un patrimoniu culinar bogat, influențat de tradiții românești, ucrainene, ruse, turce și balcanice, acesta nu este încă bine promovat sau integrat în circuitele inter- naționale. Gastronomia moldovenească poate deveni un element-cheie de identitate națională și atractivitate internațională, dar acest lucru cere o strategie integrată, susținută de stat și de mediul privat. Bunăoară, restaurantele care doresc performanță în Moldova trebuie să combine tradiția culinară autentică cu standarde moderne de management, marketing și ospitalitate. Cu o abordare profesionistă, ele pot deveni nu doar sustenabile, ci și competitive la nivel regional și chiar internațional.
“A fi formator în domeniul alimentației la nivel național și internațional”…
Presupune să joci un rol esențial în educarea, pregătirea și îndrumarea profesioniștilor din industria alimentară, contribuind atât la ridicarea standardelor, cât și la transmiterea bunelor practici. Formatorii acționează și ca mentori, ajutând tinerii profesioniști să-și dezvolte cariera, să-și descopere stilul culinar și să-și atingă potențialul. Ei participă la conferințe internaționale, consilii educaționale sau comisii de acreditare. colaborează
cu instituții de învățământ, ONG-uri, autorități publice locale sau organisme internaționale; implementează programe educaționale transfrontaliere care dezvoltă standarde comune în alimentație.
Câteva lecții ale excelenței…
Rolul de arbitru într-o competiție gastronomică m-a învățat că excelența înseamnă rigoarea procesului de preparare, respectul pentru tehnică, creativitatea echilibrată și atenția la detalii. În calitate de jurat, înveți să apreciezi nu doar ce este în farfurie, ci și munca din spate: organizarea, igiena, coerența conceptului și prezentarea. Această postură m-a format profesional prin expunerea la cele mai înalte standarde internaționale, mi-a oferit ocazia să învăț de la colegi de elită din alte țări și m-a învățat să evaluez obiectiv, cu responsabilitate și cu empatie. De asemenea, m-a ajutat să devin un mentor mai bun pentru cei aflați la început de drum. Iar dacă mă întrebați despre definiția excelenței, tind să cred că este consecință a disciplinei, a pasiunii continue și a dorinței de a evolua.
Ghidarea bucătarilor începători este o experiență extrem de satisfăcătoare și provocatoare.
Un tânăr bucătar trebuie să fie un aliaj de dedicație, curiozitate, disciplină și creativitate, dar și un colaborator deschis. Când aceste trăsături sunt prezente, oricine are șansele să devină un profesionist de top pe măsură ce câștigă experiență și perseverează. Cred că asistăm la o reinventare a tradițiilor, mai degrabă decât la o pierdere a lor. Tinerii bucătari contemporani sunt mai interesați ca niciodată să învețe despre tradițiile culinare ale diverselor culturi, pentru a le adresa într-o mani- eră personalizată și actuală.
Coralia, care a fost cel mai memorabil preparat pe care l-ați jurizat și ce l-a făcut atât de special?
Un preparat de fine dining dintr-o competiție internațională, care combina atât tehnici clasice, cât și inovație, și care a reușit să îmbine perfect gustul, estetica și povestea din spatele fiecărui ingredient. Acesta a fost un fel de „pește în crustă de alge, cu mousse de sfeclă roșie și emulsie de citrice”, care mi-a rămas în memorie.
Mâncarea nu e doar „combustibil”, ci un limbaj al grijii față de sine și de ceilalți. Dacă ar putea schimba acest unghi de percepție, ar urma de la sine și alegeri mai bune, mai sănătoase și mai echilibrate, potrivit Coraliei, care a mai subliniat câteva idei și despre alimentația copiilor și educația gustului.
Ce greșeli frecvente observați în alimentația copiilor și ce sfaturi oferiți părinților?
Este un subiect extrem de important și delicat, iar greșelile în această zonă pot avea un impact semnificativ asupra sănătății picilor pe termen lung. Am câteva re- comandări pentru părinți care-i va ajuta să inspire copiii să adopte un stil de viață alimentar mai sănătos. Dacă le oferiți un exemplu de alimentație echilibrată, variată și sănătoasă, și învățați-i să aprecieze alimentele naturale și nutritive, veți contribui la formarea unor obiceiuri alimentare corecte pe termen lung. Cheia este să faceți ca mesele să fie oportunități de învățare și de explorare, și nicidecum o luptă pentru a-i convinge să mănânce sănătos.
Cum poate fi cultivat gustul sănătos la copii, într-o societate dominată de produse procesate și fast-food?
Este important să începem prin a construi un fundament solid de înțelegere a alimentelor sănătoase și a modului în care acestea influențează corpul, și să facem acest proces cât mai plăcut și natural pentru copii. Cultivarea unui gust sănătos la copii nu se întâmplă peste noapte, dar, prin educație, diversitate și exemplu personal, este posibil să îi ajuți să adopte obiceiuri alimentare sănătoase pe termen lung. Este esențial să ne concentrăm pe echilibru, diversitate și adaptabilitate, având în vedere nevoile nutriționale specifice fiecărei vârste. Mâncarea nu trebuie doar să fie hrănitoare, ci și să fie atractivă și ușor de consumat pentru cei mici, având în vedere dezvoltarea lor fizică și cognitivă rapidă. Apropo, recomand și implicarea copiilor în procesul de gătit. Este o tactică benefică nu doar pentru dezvoltarea lor fizică și cognitivă, ci și pentru formarea unei relații sănătoase cu mâncarea. Implicarea copiilor în gătit poate începe de la 2–3 ani, dar cheia este adaptarea activităților la vârsta și abilitățile fiecărui copil. Cu cât sunt integrați mai devreme, cu atât vor fi mai conștienți de alegerile alimentare și mai înclinați să adopte obiceiuri sănătoase.
Ce gust vă teleportează în copilărie?
Măncarea simplă, dar pregătită cu grijă de o bunică sau mamă – cum ar fi o zeamă cu tăiței de casă, un colț de pâine caldă cu unt și zahăr, sau o plăcintă cu mere aburindă.
Credeți că există „gustul perfect” cu adevărat sau este o căutare continuă?
În opinia multor profesioniști din gastronomie, acest concept este mai mult o stare de spirit și o experiență profund personală, decât o formulă fixă sau un standard absolut. Pentru mine este despre acel moment de armonie completă între gust, memorie, emoție și context. „Gustul perfect” este o clipă de adevăr culinar, o emoție captată în gust. E o aspirație care ne motivează să fim mai atenți, mai sinceri și mai creativi în bucătărie.
Coralia, care este visul Dvs. profesional cel mai drag în acest moment?
Aspir să creez o platformă sau un centru național de excelență gastronomică – un spațiu unde tradiția, inovația și formarea profesională se întâlnesc sub același acoperiș. Acest vis simbolinează un omagiu moșteniri profesionale cu impact real în societate – o școală care formează oameni dedicați gătitului și o platformă care transformă gastronomia într-un pilon de identitate națională.



