Justiția este adesea percepută drept un domeniu rigid și impersonal, însă avocata Maria Gogu demonstrează că legea presupune empatie, responsabilitate și dorința autentică de a face bine. Am descoperit-o pe protagonista noastră din perspectiva umanitară — o apărătoare dedicată a drepturilor fundamentale, care manifestă o înțelegere profundă a oamenilor pe care îi reprezintă.
„Legea m-a fascinat încă din adolescență prin puterea de a modela societatea și de a oferi soluții echitabile în situații complexe, iar momentul definitoriu al carierei mele a fost întâlnirea cu un profesor de Drept Constituțional în timpul facultății, care mi-a insuflat dorința de a mă aprofunda în această disciplină și de a transforma teoria juridică în soluții reale pentru oameni”, a mărturisit avocata.
Echilibrul esențial în avocatură
„Nu uit niciodată că dreptul nu este doar o colecție de reguli, ci un instrument care trebuie folosit în slujba oamenilor. În abordarea mea, strecor printre precizia juridică doza necesară de sensibilitatea umană, mai ales în cazurile dificile, cum a fost un proces recent de custodie, care mi-a pus la încercare atât competențele juridice, cât și principiile etice. Este unul dintre cazurile care m-a marcat din perspectiva responsabilității”.
În atenția oamenilor de afaceri!
„Unul dintre cazurile de rezonanță de care m-am ocupat, a fost un conflict intern într-o companie cu un capital de peste un milion de euro. Unul dintre administratori, care era și asociat, efectuase tranzacții dezavantajoase fără acordul celorlalți. Acest proces mi-a demonstrat că vigilența, indiferent de gradul de încredere dintre parteneri, este esențială pentru asemenea modele de business.”
Dincolo de activitatea din sala de judecată, Maria se dedică educației.
„Particip la seminare și conferințe de specialitate pentru a-mi actualiza cunoștințele și mă implic activ în proiecte de mentorat pentru studenții la Drept. Îmi doresc să împărtășesc din experiența mea și să inspir noua generație de juriști, din care însămi fac parte.”
MY MANIFESTO
„Să acorzi prioritate corectă este calea cel mai scurt către reușitele profesionale și o viață personală fericită. Mi-am propus să contribui la dezvoltarea domeniului juridic din Republica Moldova, prin fiecare caz de care mă ocup. Iar pentru a face față provocărilor din acest parcurs (deloc ușor), acord o importanță deosebită raportului dintre “eu, avocată” și “eu, omul”. Sunt pasionată de lectură, dar și de călătorii, care mă reîncarcă și-mi sporesc entuziasmul pentru noi scopuri.”
Dualitatea misiunii mele
„Integritatea, responsabilitatea și respectul pentru demnitatea umană au fost dintotdeauna busola mea în toate deciziile. Am căutat mereu să acționez în conformitate cu aceste principii, asigurându-mă că fiecare acțiune reflectă angajamentul meu atât în interesul beneficiarului, cât și față de justiție. Mă bucur să pot afirma că am moștenit aceste valori de la părinții mei”.



