Sunt Kristina Barba, o femeie împătimită de lumea modei, în care activez în ultimii 16 ani.
Încă de mică obișnuiam să-mi manifest alegerile diferit, prin felul în care purtam hainele și
accesoriile…
Vizualul este religia mea.
Școala de modeling a lăsat o amprentă determinantă asupra evoluției mele în calitate de specialist în fashion. Am participat la nenumărate prezentări de modă, ședințe foto, am urmat cursuri la școli din străinătate, ca într-un final să excelez peste cariera de model. Mi-am continuat frumoasa călătorie în lumea esteticului în calitate de creator digital și administrator al mai multor brand-uri locale. Din 2016, am îmbrățișat câteva direcții de care m-am îndrăgostit iremediabil: visual merchandising-ul și amenajarea vitrinelor pentru showroomuri și magazine.
Până în anul 2020 am participat la nenumărate (re)lansări de magazine din țară, dar și de peste hotare
Visual Merchandingul merită orele obositoare petrecute în picioare, lucrul pe timp de noapte pentru lansările din diminețile următoare, deplasările departe de casa și desigur, studierea minuțioasă a multor concepte individuale din showroom-uri, vitrine. Pun pariu că puțini cunosc despre exista specialistului care amenajează produsele din showroomuri, în zone anumite, cu scopuri foarte clare, atât pentru asigurarea vânzărilor, cât și pentru aspectul estetic ireproșabil al spațiului comercial.
Le-am reușit și pe astea
Din 2011 și până în prezent, am stilizat peste 300 de ședințe foto, am prezentat două emisiuni TV, am organizat evenimente private, am fost actor secundar în piese de teatru, am amenajat vitrine și arene pentru mai mult de zece magazine de haine din Chișinău.
Am reușit să organizez zece târguri de haine, dar să și predau ore particulare de pozare, defilare, stilizare, să însoțesc clienții mei la shopping și să particip la detoxuri de garderobe a celor mai influenți oameni din Republica Moldova.
Ce a devenit „marca ta stilistică” în port?
Bijuteriile cu perla – atemporale, versatile și cu atitudine;
Costumul masculin – ușor de stilizat pentru diverse ocazii;
Pantofii sport – partenerii mei comozi și stilați, indispensabili în activitățile din teren.
Dar în comunicare?
Am început tot mai des sa promovez ideile și sfaturile de amenajarea eficientă în garderobă, cum sa faci economie de spațiu sau să-ți depozitezi lucrurile “sezoniere” corect, cum să împăturești ergonomic hainele sau să le atârni corect pe umeraș. Apropo, alte subiecte pe care tind să le popularizez sunt shoppingul rațional și garderobele inteligente.
Ce recomanzi femeilor care “suferă” de shopping compulsiv?
Nu este un secret că pentru multe femei shoppingul este o meditație. Cert e că trebuie să fie una controlată. Recomand să cereți ajutorul unui specialist în domeniu, care vă va oferi sfaturile esențiale pentru garderoba de bază. O altă recomandare este detoxul corect al garderobei, urmat de un shopping list și de idei noi pentru stilizarea garderobei potrivite. Aceste procedee le vor pune “pe toate la locurile lor”, iar peste ceva timp, veți începe să vă orientați de sine stătător ce lucruri vi se potrivesc cu adevărat.
Vorbește-ne despre filosofia ta unică de a stiliza și a detoxifia garderoba
Trecând de la o etapă la alta a vieții, fiecare om trece prin transformări inevitabile. Se întâmplă atât la nivelul spiritual, psihologic, fizic, cât și la cel al autopercepției și al alegerilor pe care le face. Un stilist bine instruit va afla mai multe despre tine înainte de a-ți detoxifia sau schimba garderoba. “Care este starea ta emoțională?” e una dintre întrebările esențiale pe care ți le va pune. Ce va afla, îl va inspira să-ți exploreze posibilitățile individuale de stilizare. Muzica, arhitectura, street style-ul local sau internațional, platformele online, natura și călătoriile, istoriile oamenilor, mă inspiră și mă ține departe de “șablonizare”.
Ce “rebranding” de mentalitate ai suportat în ultima perioadă?
Recunosc: rolul de mamă m-a făcut să mă redescopăr. A fost un proces dureros, în pofida faptului că în societate vehiculează diferite mituri siropoase despre maternitatea și femeia contemporană. Nu e ușor să păstrezi echilibrul dintre familie și carieră, dacă faci ambele lucruri cu suflet și cu dăruire. Respect fiecare femeie care dă naștere, sau merge la asta repetat, iar în paralel cu aceasta reușește să conducă o afacere, sa dezvolte un brand, să se autodezvolte. Cu alte cuvinte, ele sunt eroinele timpurilor noastre.
KB Fashion Therapy
Ce presupune rebranding-ul Kristinei Barba?
Grație experienței într-o companie renumită de retail din Moldova, am reușit să dezvolt o strategie de “împachetare vizuală a afacerilor”. Am consolidat o echipă de oameni competenți în domeniul digital.
În calitate de vizualizator pentru un anumit brand, elaborez un plan desfășurat de acțiuni individualizate precum ședinta foto pentru lansarea paginii pe social media, aspectul highlights-urilor (rubricilor), șirul de storytelling zilnic, media planul lunar, imaginile din profil, scrierea textelor SMM în trei limbi, elaborarea promoțiilor sezoniere, împachetarea propriu-zisă în care este livrat produsul, pe lângă administrarea paginei, crearea contentului, elaborarea strategiilor de promovare (inclusiv plătită), targetare și update de conținut odată la câteva luni.
Cel de-al doilea aspect al rebranding-ului meu ține de mercantizarea fashion-ului în Moldova, îmi doresc cât mai multe magazine stilate pe piața locală, vitrine corect amenajate, lumina potrivită și stilizarea arenelor și expunere atractivă pe raft. Toate pentru eficientizarea vânzărilor.





