Fiecare om poartă în sine o grădină interioară: un spațiu delicat și complex care necesită atenție și îngrijirea constantă a gândurilor, emoțiilor, amintirilor și a visurilor. Ele “își desfac frunzele” în funcție de modul în care le este asistată creșterea.
“Așa cum grădinile au nevoie de apă, lumină și protecție împotriva dăunătorilor, cea interioară are nevoie de reflecție, (auto-)compasiune și curaj pentru a înfrunta provocările vieții. Prin îngrijirea acestui spațiu, ne putem asigura că semințele potențialului nostru ajung vreodată să înflorească și apoi să aducă roade generoase”, a subliniat protagonista acestui articol, psihologul perinatal Silvia Strogotean.
Procesul de “grădinărit lăuntric” merită transformat într-un ritual pentru totdeauna, în care credințele, valorile, resursele și suportul din exterior se împletesc și îți fortifică senzația că ești stăpân deplin pe propria viață.
De ce oamenii “nu cresc”?
Adesea, trauma suferită în timpul dezvoltării poate influența negativ creșterea unui copil, indiferent de etapa în care se află. Voi ilustra acest fenomen printr-o analogie: imaginați-vă doi cartofi, unul plantat în sol și celălalt păstrat într-un dulap întunecos. Ambele legume vor în- colți, dar cel plantat într-un mediu propice va dezvolta o parte vegetală sănătoasă, în timp ce cel din dulap va avea o creștere slabă, iar chiar și după plantare, s-ar putea să nu pro- ducă o recoltă la fel de bogată. În mod similar, dezvoltarea umană are loc natural, rezultatele însă depind în mod semnificativ de mediul în care ne formăm. Copiii neglijați sau tratați necorespunzător în momentele esențiale ale vieții lor, mai ales cei care au suferit abuzuri, pot avea dificultăți în a atinge același nivel de dezvoltare și realizare ca cei crescuți într-un mediu sigur și suportiv. Este important de menționat că nu orice experiență neplăcută constituie o traumă, ci doar acele evenimente care provoacă un răspuns de stres intens și prelungit.
Excepțiile care mă inspiră nemărginit
Am cunoscut și cazuri fericite.
Există oameni cu o putere interioară extraordinară, deși au suferit trauma dezvoltării. Supracompensarea îi determină să-i depășească pe cei “înrădăcinați în soluri fertile”. Așadar, dorința de a te îndrepta spre lumină depășește orice condiție a mediului. Acesta este cel mai mare dar al adaptabilității noastre psihice. Cu toate acestea, nu toată lumea dispune de aceleași resurse interne pentru a face față traumei, iar recuperarea poate fi un proces îndelungat și dificil.
Legea timpului în psihoterapie
Perioada în care vom atesta o schimbare trebuie să fie aproximativ egală cu cea de expunere la factorul nociv. Să “rescriem istoria” e un proces îndelungat, care nu în- cepe doar cu crearea unei noi legă- turi neuronale, ci și cu sugrumarea definitivă a celei vechi.
Când merită să fii sceptic în raport cu “promisiunile de vindecare”?
Ofertele care promit rezolvarea unor probleme complexe timp de o sin- gură ședință pot părea atrăgătoare, însă este important să fim realiști. Schim- bările profunde în psihic necesită timp și efort susținut. Așa cum creșterea unui lan de grâu nu se poate întâmpla peste noapte, nici vindecarea psihicului nu este un proces instantaneu. Desigur, există situații în care pot fi obținute ameliorări semnificative într-un timp relativ scurt, însă este important să înțelegem că fiecare individ este unic și că durata terapiei variază în funcție de complexitatea problemei.
La psiholog, ca la medic
Pentru mine, este esențial să înțeleg stadiul în care se află pacientul la prima ședință: dacă traversează o criză, a depășit-o recent sau are nevoie să confrunte anumite provocări pentru a continua să crească și să îmbrățișeze maturitatea. Această maturitate implică și dezvoltarea unei motivații sănătoase pentru schimbare. Fiecare individ are un ritm propriu și un set unic de nevoi, iar eu, în calitate de terapeut, am rolul de a crea un spațiu sigur și de încredere în care pacientul să poată explora aceste aspecte și să găsească soluții personalizate.
Inițierea contactului cu sine este primul pas în maturitate
A ne cunoaște pe noi înșine, cu punctele noastre forte și cu vulnerabilitățile noastre, este primul pas spre o viață mai autentică și mai împlinită. Când ne acceptăm gândurile și emoțiile, chiar și pe cele mai dificile, devenim mai puțin influențați de convingerile limitative care ne pot sabota fericirea. În experiența mea, am observat că multe probleme, inclusiv unele care par a fi de natură fizică, precum infertilitatea, pot avea la rădăcină convingeri pro- funde și nesănătoase. Prin terapie, explorăm aceste convingeri și învățăm să le înlocuim cu altele mai adaptative, deschizând astfel calea către schimbări pozitive în toate aspectele vieții.
Ultima descoperire profesională
Am făcut-o în cadrului unui curs de psihosomatică, la intersecția medicinii cu psihoterapia. În ultima vreme se observă o creștere a incidenței bolilor endocrine la copii, în special a diabetului zaharat și a afecțiunilor tiroidiene. Această tendință, neobișnuită pentru vârsta pediatrică, sugerează o posibilă corelație cu dinamica relațională din familie. Studiile actuale indică faptul că stresul cronic, adesea legat de modele de interacțiune disfuncționale între părinți și copii, poate influența negativ dezvoltarea endocrină.
Terapia prin contactul cu natura
și interacțiunea cu animalele au un impact pozitiv semnificativ asupra sănătății mentale. Terapii precum hipoterapia, grădinăritul terapeutic sau plimbările în natură pot reduce semnificativ simptomele unor afecțiuni precum depresia, anxietatea și sindromul post-traumatic. Terapia cu cai, în special, s-a dovedit a fi o abordare eficientă în gestionarea acestor tulburări, datorită mișcării ritmice a calului care induce o stare de relaxare profundă și stimulează eliberarea de endorfine. Pe lângă cele psihologice, terapia cu cai poate îmbunătăți echilibrul, coordonarea și tonusul muscular. În plus, legătura specială care se creează între persoană și cal poate contribui la creșterea stimei de sine și la dezvoltarea unor abilități sociale mai bune.
Felul meu de a-mi calibra resursele
Pentru a-mi menține echilibrul emoțional și a-mi îmbunătăți performanțele profesionale, am integrat în viața mea o serie de activități de self-care. Îngrijirea plantelor de interior îmi oferă un sentiment de calmitate și de conexiune cu natura, în timp ce hipoterapia mă ajută să-mi cultiv răbdarea, perseverența și să-mi gestionez mai bine emoțiile complexe. Aceste activități, alături de terapia personală și supervizarea, contribuie la dezvoltarea mea personală și mă susțin în a fi un terapeut mai prezent și mai empatic.
